logo
  • Anticamera
    022 44-11-85
  • Informații
    060740791
  • Săptămâna Europeană a Mobilității se desfășoară în data de 16 septembrie a fiecărui an și se încheie pe 22 septembrie odată cu Ziua Mondială fără Mașini. În fiecare an, această campanie este dedicată subiectelor legate de sensibilizarea publicului cu privire la problema transportului rutier în exces. În anul 2020 Săptămâna Europeană a Mobilității este desfășurată cu tematica: „Mobilitate cu zero emisii pentru toți”. Aceasta reflectă obiectivul ambițios al Comisiei Europene pentru ca Europa să devină un continent neutru în materie de carbon, cu reducerea graduală a emisiilor până în anul 2050.

    Studiile realizate recent de Agenția Europeană de Mediu (AEM) confirmă o creștere semnificativă a emisiilor generate de sectorul transporturilor comparativ cu nivelurile înregistrate în anii ’90. Mai precis, emisiile din întregul sector al transporturilor au crescut cu 28% din 1990 până în 2018, ceea ce demonstrează necesitatea urgentă de promovare a soluțiilor de transport neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon în zonele urbane.
    Potrivit estimărilor recente, circa 80% din populația lumii va locui în zone urbane până în anul 2050, astfel încât orașele reprezintă cadrul perfect pentru punerea în aplicare a acestor planuri ambițioase.
    Traficul aglomerat din zonele urbane și din jurul lor generează în prezent costuri de aproximativ 100 miliarde de euro anual, adică un procent din PIB-ul (Produsul Intern Brut) al Uniunii Europene. Mai mult, peste 400 000 de decese premature sunt cauzate în mod direct de poluarea aerului.
    Deși reducerea mai multor activități industriale și individuale va conduce la scădere a emisiilor în a. 2020 cu 7-10% comparativ cu a. 2019, conform estimărilor specialiștilor, aceasta nu va avea un impact considerabil asupra schimbărilor climatice. Conform Acordului de la Paris întrat în vigoare în a.2016, pentru a face procesul reversibil, este necesară o reducere a emisiilor cu 50% către a. 2050. Prin urmare, inițierea unor măsuri pe termen lung, cum ar fi promovarea cu bicicleta și pe jos, a transportului public și eventual a transportului individual cu emisii reduse sau neutre de carbon, ar avea efecte pozitive imediate.
    Săptămâna Europeană a Mobilității 2020 încurajează populația și autoritățile locale să ia măsuri pentru a contribui la atingerea obiectivului pe termen lung de a avea un continent neutru în materie de carbon.

Dezvoltat WEB-SOLUTION GROUP