logo
  • Birou de Informatii
    022-43-85-15
  • Informații
    060740791
  • În fiecare an, în data de 25 aprilie, consemnăm Ziua Mondială de Combatere a Malariei. Această dată a fost stabilită de Organizația Mondială a Sănătății, cu scopul de a evidenția progresele realizate în prevenirea și controlul malariei, precum și de a intensifica lupta împotriva acestei boli.

    Malaria, boală provocată de plasmodiul malaric și transmisă prin mușcătura de țânțar Anopheles, continuă să aibă un impact devastator asupra sănătății și bunăstării oamenilor din întreaga lume. Marea majoritate a cazurilor de malarie se înregistrează în Africa Subsahariană, Asia, America Latină, Orientul Apropiat și Europa.

    Republica Moldova are statut de țară liberă de malarie, dar anual se înregistrează cazuri de import.

    Este important ca fiecare să ia aminte că:

    • malaria este o boală parazitară periculoasă pentru viaţă, cu transmitere prin înţepătura ţânţarilor infectaţi;
    • călătorii, din regiunea europeană, cu destinaţia țări endemice la malaria, necesită administrarea tratamentului profilactic;
    • manifestările clinice, caracteristice malariei, pot apărea la o săptămână din momentul sosirii în țara endemică și în decurs de până la doi ani după părăsirea acesteia;
    • boala poate fi preîntâmpinată și tratată;
    • în caz dacă suspectaţi primele semne de boală – solicitaţi asistenţă medicală.

Dezvoltat WEB-SOLUTION GROUP