logo
  • Birou de Informatii
    022-43-85-15
  • Informații
    060740791
  • Anual, la 29 octombrie este marcată Ziua Mondială de Prevenire a Accidentului Vascular Cerebral, având drept scop sporirea gradului de conștientizare și înțelegere a problemelor cheie în prevenirea, tratamentul și reabilitare după accidentul vascular cerebral. Campania din anul curent își propune să îndemne populația să facă mișcare pentru a preveni accidentul vascular cerebral (AVC).

    În anul 2010, Organizația Mondială a Accidentului Cerebral Vascular a declarat AVC-ul o urgență de sănătate publică la nivel global.
    AVC a atins deja proporții epidemice și reprezintă a doua cauză de deces la nivel mondial, fiind și o cauză frecventă de handicap în cazul adulților. De asemenea, are un impact fizic, psihologic și financiar major asupra pacienților, familiilor, sistemului de sănătate și a societății în întregime. Cea mai mare parte (aproximativ 75%) din cazurile de AVC apar la persoanele cu vârsta de peste 65 de ani și aproximativ 1/3 din pacienți mor în primul an de la debut. În țările europene, rata mortalității prin AVC este de 300 pacienți/100.000 locuitori. În SUA, anual aproximativ 795.000 din populație, suferă un nou AVC.

    Statisticile din Republica Moldova arată că în anul 1995 la evidență se aflau 21de mii de persoane care au suferit un accident vascular cerebral, în anul 2018 erau deja 78 de mii de persoane. Anual, peste 10 mii de moldoveni suferă un accident vascular cerebral.
    AVC este cauza principală de handicap pentru populația adultă din Republica Moldova, 13% dintre pacienți sunt de vârstă aptă de muncă, iar o treime din victimele AVC – ului sunt persoane social active. Tot AVC–ul reprezintă a doua cauză de apariție a demenței, depresiei și cea mai frecventă cauză de epilepsie la vârstnici.
    Totodată, grație eforturilor depuse pe parcursul anilor pentru depistarea și intervenția la timp în cazul AVC, se atestă o tendință de micșorare a mortalității prin bolile cerebrovasculare: de la 181,6 cazuri la 100 mii locuitori în 2009 până la 146,1 cazuri la 100 mii în 2019, iar în mediu anual nivelul de mortalitate scade cu circa 7 cazuri la 100 mii locuitori.
    Accidentul vascular cerebral este o afecțiune în care alimentarea cu sânge a creierului este întreruptă, rezultând în foame de oxigen, leziuni ale creierului și pierderea funcției cerebrale. Acesta este generat de mai mulți factori de risc etiologici hipertensiunea arterială sau alte maladii cardiovasculare, precum boala ischemică, infarctul miocardic, patologia reumatologică, arterioscleroza, precum și stilul de viață nesănătos și faptul că oamenii sunt prea puțin informați.
    Nivelul de alfabetizare a populației despre factorii de risc, măsurile de prevenire, intervențiile urgente, necesare de urmat in cazul AVC – sunt esențiale pentru viața pacientului cu ictus cerebral și prevenirea consecințelor ireversibile. În anul 2018 o echipă de cercetători din cadrul ANSP au realizat Studiul „Evaluarea gradului de conștientizare a populației privind riscurile asociate cu accidentele vasculare cerebrale” din cadrul Programului de Stat ”Sistemogeneza factorilor de risc, optimizarea serviciului de asistență medicală, evaluarea durabilă și modelarea matematică a accidentelor vasculare cerebrale”, ce a scos în evidență nivelul redus de cunoștințe a populației adulte referitor la problemele abordate.
    Astfel, rezultatele obținute denotă, că mai mult de jumătate dintre persoanele intervievate nu au putut indica nici un factor de risc în etiologia AVC (58,7% – femei și 62,1% – bărbați). Evident, că și nivelul cunoștințelor privind măsurile necesare de întreprins pentru prevenirea AVC în rândul persoanelor intervievate a fost destul de mic: circa 64,6% dintre respondenți (62,7% – femei și 61,1% – bărbați) nu au putut indica nici o măsură de prevenție a AVC.

    Recunoașterea imediată a semnelor unui accident vascular cerebral este extrem de importantă, întrucât intervenția precoce este crucială în cazul AVC. Astfel, orice pacient care dezvoltă brusc asimetrie a feței, scădere de forță musculară cu slăbiciune a unui braț sau/și a unui picior, tulburare de vorbire sau tulburare de coordonare a membrelor ar trebui să se prezinte de urgență la spital.

    Printre simptomele accidentului vascular cerebral se numără:

    • slăbiciunea bruscă;
    • amorțirea feței, brațului sau a piciorului, cel mai adesea pe o parte a corpului;
    • confuzie și dificultate de vorbire;
    • dificultate de a vedea cu unul sau ambii ochi;
    • dificultăți de mers, amețeli, pierderea echilibrului sau coordonării;
    • dureri de cap severe, fără o cauză cunoscută, etc.

    Având în vedere dimensiunea problemei, devine evidentă necesitatea de a consolida toate eforturile în domeniul profilaxiei AVC, implementarea strategiilor de profilaxie si tratament în faza acută pentru a minimaliza impactul acestuia asupra societății.

    În acest an Ziua Mondială a AVC își propune să împuternicească toți actorii societății – indivizii, profesioniștii din domeniul sănătății, factorii de decizie politică să colaboreze pentru a obține o lume liberă de accident vascular cerebral. În general, 1 din 4 persoane ar putea suferi un accident vascular cerebral, dar activitatea fizică ajută la reducerea riscului.

    Pentru aceasta, alăturați-vă la mișcare și aflați pașii pe care îi puteți face pentru a preveni accidentul vascular cerebral:

    Pasul 1. Faceți mișcarea Dvs. cât mai amuzantă! Puneți deopotrivă o secvență de dans cu patru mișcări de dans. Puteți să vă bazați pe cultura locală de dans sau să folosiți mișcările campaniei.
    Pasul 2. Înregistrați-vă rutina de dans pe telefonul mobil.
    Pasul 3. Distribuiți videoclipul Dvs. de dans pe rețelele de socializare etichetând trei prieteni cu acest mesaj: „Am acceptat provocarea de a ieși la dans pentru a crește gradul de conștientizare și a prevenirii accidentului vascular cerebral”.
    Pasul 4. Continuă!

    Alătură-te campaniei, fă mișcare și împărtășește acest fapt cu persoanele din jurul tău!

    P.S. Până la 80% din accidentele vasculare cerebrale ar putea fi prevenite prin abordarea factorilor de risc, inclusiv hipertensiune arterială, alimentația nesănătoasă, fumat și sedentarism. Acțiunile de prevenire și reducere a acțiunii factorilor de risc ar contribui, de asemenea, la realizarea obiectivelor globale de a reduce bolile cardiovasculare, cancerul, diabetul și alte cauze semnificative de deces și suferință la nivel mondial.

    Sursa: Agenția Națională pentru Sănătate Publică

Dezvoltat WEB-SOLUTION GROUP