logo
  • Birou de Informatii
    022-43-85-15
  • Informații
    060740791
  • În data de 4 februarie, consemnăm Ziua Mondială a Cancerului, este o inițiativă globală prin intermediul căreia organizatorii evenimentului îndeamnă societatea modernă  să conștientizeze impactul  pe care îl are cancerul și cât de important este ca orice persoană să poată primi un diagnostic în timp util și un tratament, indiferent de statut, abilitate financiară și etnie.

    Cancerul este a doua cauză de deces în lume.

    În Republica Moldova, de asemenea bolile oncologice constituie a doua cauză de deces după bolile cardiovasculare, fiind o problemă prioritară pentru sistemul de sănătate. Potrivit specialiștilor, o treime din decesele prin cancer sunt provocate de consumul de tutun, consumul de alcool, obezitate, consumul redus de fructe și legume, lipsa activității fizice și poluanții din aerul ambiental.

    Puteți reduce riscul apariției cancerului prin:

    • Evitarea consumului de tutun și de alcool;
    • Abordarea unei alimentații sănătoase și menținerea greutății corporale optime;
    • Efectuarea regulată a activității fizice;
    • Evitarea expunerii la radiațiile ultraviolete și ionizante;
    • Examinarea medicală regulată. Detectarea cancerului într-un stadiu incipient crește șansele de recuperare;
    • Există vaccinuri împotriva hepatitei B și a papilomavirusului uman care pot proteja împotriva dezvoltării cancerului de ficat și de col uterin.

Dezvoltat WEB-SOLUTION GROUP