logo
  • Anticamera
    022 44-11-85
  • Informații
    060740791
  • Tradițional, la sfârșitul anului, sunt făcute bilanțuri, dar și sunt trasate obiective și scopuri noi. Acest ritual vizează nu numai oameni luați în parte, dar și colective. În acest articol relatăm principalele realizări ale secției Urologie, din cadrul Spitalului Clinic ”Sfânta Treime” și scoatem în evidență activitățile de bază ale clinicii de Urologie a USMF ”Nicolae Testemițanu”. În special, este vorba despre eforturile colectivului de a efectua, intervenții chirurgicale prin metoda nefrolitotomiei percutanate, intervenții efectuate în premieră pentru Republica Moldova în a. 2016.

     

    Nefrolitotomia percutanată este una din procedurile de înlăturare chirurgicală a calculilor renali de dimensiune medie și mari, inclusiv celor coraliformi. Este o intervenție minim invazivă și constă din extragerea calculilor renali cu ajutorul endoscopului sub control radiologic. Grație acestei metode perioada postoperatorie decurge mai ușor, iar pacientul își revine mai precoce.

    Detalii aflăm de la domnul Vladimir Caraion, șef al secției Urologie, medic-urolog de categorie superioară:

    ” Am început să realizăm intervențiile chirurgicale prin metoda nefrolitotomiei percutanate la sfârșitul anului 2016 și eram primii în Republica Moldova. De atunci am realizat peste 200 de intervenții care s-au dovedit a fi de succes. Dacă în anul 2017 am efectuat circa 60 de operații, atunci în 2018 cifra acestora a crescut până la 150. Dinamica este sesizabilă.
    Vreau să accentuez că, în cazul spitalului nostru, în cele mai frecvente situații nu e vorba doar despre un procedeu simplu de înlăturarea a calculilor renali, ci operăm pacienți cu formațiuni tip coral – cele mai complicate în practica urologică. În majoritatea cazurilor, în urma intervențiilor constatăm starea ”STONE FREE” – rinichiul este liber de pietre. Remarcăm că dezvoltarea noilor metode chirurgicale de tratare a litiazei urinare cum ar fi litotripsia cu lazer, pe care planificăm să o implementăm în scurt timp nu va diminua importanța NLP- metodei pe care o aplicăm cu abilitate, deoarece anume ea este indicată în cazurile complicate cu calculi coraliformi.”

    Eduard Pleșca, conducătorul Clinicii de Urologie a USMF ”Nicolae Testemițanu”, doctor în medicină, conferențiar universitar, medic-chirurg de categorie superioară relatează:

    ”Metoda NLP la care facem referință este considerată ”standardul de aur” în chirurgia urologică. Operații de acest gen sunt efectuate, în afară de mine, de către șeful secției Urologie, Vladimir Caraion, doctorii Artur Eșanu și Victor Bobu. În anul 2016, echipa noastră a realizat 9 operații prin metoda nefrolitotomiei percutanate, în 2017 – 65, iar în 2018 – 150.
    Până nu demult, eram unica instituție medicală care efectua astfel de operații în Republica Moldova. De acum o săptămână metoda nefrolitotomiei percutanate este pusă în aplicare și în cadrul Spitalului Clinic Republican. Acest fapt ne bucură, deoarece cu cât mai mulți chirurgi din țară vor putea efectua intervențiile date, cu atât mai puține vor fi intervențiile clasice la rinichi, destul de traumatizante.
    Asigurăm supravegherea pacienților noștri în dinamică și vreau să accentuez că în cazul acestei metode intervin foarte puține complicații postoperatorii. Aproximativ 80-85% dintre intervențiile efectuate de noi au derulat fără complicații, rezultat care corespunde în totalitate statisticilor mondiale.”

Dezvoltat WEB-SOLUTION GROUP