logo
  • Anticamera
    022 44-11-85
  • Informații
    060740791
  • Administrația IMSP SCM „Sfânta Treime”, exprimă un semn de recunoștință cu prilejul aniversării a 70 de ani, medicului Boris Sasu, pentru aportul semnificativ în serviciul Nefrologie și Dializă.

    A fi medic, semnifică mult mai mult decât a practica o profesie spune Boris Sasu, iar gestul realizat de administrația spitalului „Sfânta Treime”, este o onoare, dar și un prilej pentru a mulțumi administrației, colegilor pentru atitudine și prețuire.

    Boris Sasu, mai bine de 26 ani, este parte a echipei din cadrul SCM „Sfânta Treime” și ne-a spus că: ”Sunt mândru că fac parte din această echipă de oameni profesioniști. Știți, a fi medic, înseamnă să uiți de grijile tale și să încurajezi pacientul. De pe culmea unde sunt, pot spune că sunt un om împlinit, iar cea mai mare revelație sufletească a fost și este atunci când cunoștințele mele medicale sunt valoroase în tratamentul pacienților”.

    Doctorul Boris Sasu, medic nefrolog, d.ș.m, conferențiar universitar USMF „N. Testemițanu”, din anul 2001, este șef al secției Nefrologie și Dializă, structură medicală în care a avut un rol semnificativ la consolidarea, dar și la implementarea noilor metode de tratament.

Dezvoltat WEB-SOLUTION GROUP