logo
  • Birou de Informatii
    022-43-85-15
  • Informații
    060740791
  • Medicii endocrinologi relevă că în ultimii ani situația globală, dar și cea națională a diabetului zaharat este îngrijorătoare, mai ales în contextul în care multe dintre cazurile noi nu sunt diagnosticate la timp, din lipsa de informare a pacienților sau din lipsa de prezență la evaluările periodice medicale. Acestea pot fi cazuri la care boala avansează suficient de mult, încât să apară complicațiile ei. Astfel, impactul asupra vieții pacientului este mare, iar modificarea stilului de viață și controlul bolii sunt și mai greu de realizat. Astăzi, în emisiunea „Matinal Național” Dna Elena Bivol, doctor în științe medicale, medic endocrinolog la IMSP Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”, a explicat complexitatea diabetului zaharat, cauzele și modul de prevenție ale acestei boli.

    Dna doctor Elena Bivol a menționat: „Într-adevăr diabetul este o patologie frecventă, se consideră că unul din zece adulți după douăzeci de ani are diabet zaharat. Unul din trei adulți are pre-diabet, modificări glicemice ce nu ne permit diagnosticul de diabet, însă sunt la risc foarte înalt de dezvoltare a diabetului. Cel mai important este că cincizeci la sută dintre acești pacienți nu cunosc despre faptul că au modificări glicemice.
    Există două tipuri de diabet, diabet zaharat de tip 1, care apare preponderent la persoanele tinere, apare din cauza unui deficit absolut de insulină și diabet de tip 2, de care suferă nouăzeci la sută din persoanele care au diabet, este un deficit relativ al insulinei sau un proces de insulină rezistență a organismului, însă indiferent de cauza apariției a diabetului, se manifestă prin nivele glicemice destul de înalte la care organismul nu reușește sa asimileze aceasta glucoză și ca rezultat țesuturile sunt în deficit de energie iar nivelul glicemiei se menține crescut. Noi în ultima perioada suntem într-o pandemie de dezvoltare a diabetului de tip 2, pandemie care este în continuă creștere și se estimează că în anul 2050-2060 jumătate din populația adultă va suferi de diabet zaharat și asta din cauza că unul din factorii cei mai importanți de apariție a diabetului zaharat este obezitatea. Suntem într-o pandemie de obezitate fiind cea mai frecventă boală cronică existentă la acest moment. Un alt factor este alimentația nesănătoasă cu foarte mulți aditivi, alimentația în cantități exagerată, sedentarismul, lipsa mișcărilor fizice, fumatul, de asemenea este un factor destul de important și prezența stresului.
    Moștenirea genetică are importanță în apariția diabetului, însă trebuie să menționăm că se transmite predispoziția genetică. Dacă unui adult i-a fost depistat această patologie până la vârsta de 50 ani, riscul ca copilul lui să facă diabet este unul din șapte. Dacă diabetul zaharat a apărut după vârsta de 50 de ani riscul pentru copilul său că va face diabet zaharat este zece la sută că va face diabet pe parcursul vieții. Noi putem aprecia riscul de dezvoltare a patologiei, trebuie sa informăm aceste persoane dacă noi modificăm stilul de viață, eliminăm factorii de risc modificabili la a acești copii prin includerea unei alimentații sănătoase unui efort fizic dozat, eliminarea stresului, atunci riscul este semnificativ.
    Semnele care caracterizează debutul diabetului poate fi xerostomia sau setea exagerată, unele persoane pot avea un consum de 3-5 litri de lichide pe zi. Scăderea ponderală, foarte des este asociată cu o foame exagerată. Persoana continuă să consume foarte multe alimente însă, inexplicabil scade în greutate. Un prurit cutanat, o mâncărime a pielii fără explicații, uneori poate fi alterată vederea sau pot apărea amorțeli la nivelul membrilor inferioare. Acestea ar putea fi primele semne care ar pune în gardă orice persoană să se adreseze medicului de familie pentru investigații de rutină, examen biochimic în care putem depista în prima etapă glicemia majorată, mai cu seamă dacă am avut în familie persoane cu diabet.
    În general viața unui pacient cu diabet se modifică din cauza monitorizării factorilor care trebuie să le acordăm o atenție suplimentară. Orice pacient cu diabet trebuie să-și monitorizeze glicemia, trebuie să-și monitorizeze funcția renală, examenul ocular, în rest modul de viață a unui pacient cu diabet nu ar trebui să fie deosebit de modul sănătos de viață pentru toată populația adultă sănătoasă. Sunt aceleași recomandări pe care insistăm să le facă și persoanele tinere sănătoase, fără modificări glicemice pentru a preveni această patologie. În primul rând consumul adecvat de carbohidrați, eliminarea carbohidraților, sau limitarea aportului de carbohidrați ușor asimilabili, aceasta înseamnă produsele făinoase rafinate, dulciurile, limităm consumul de fructe cum ar fi bananele, pepenele galben, struguri, pepenele verde.
    În prevenirea acestei patologii o importanță are monitorizarea stării de sănătate. Modificarea stilului de viață se efectuează din familie, din copilărie. Avem nevoie de efort fizic dozat ceea ce înseamnă minimum o sută cincizeci de minute de efort aerob pe săptămână, divizat în trei prize. De exemplu: luni, miercuri și vineri când facem efort fizic. De asemenea o alimentație echilibrată. Suntem împotriva regimurilor alimentare drastice care fac foarte multe consecințe. Regimurile alimentare hiperproteice sau hiperlipidice care sunt atât de promovate alterează atât metabolismul glicemic cât și cel metabolic si duce la creșterea riscului de boli cardiovasculare. Avem nevoie de un regim alimentar conform piramidei alimentare, un echilibru în calculul caloriilor, deci nu exagerăm nici într-o grupă de alimente, cu menținerea a carbohidraților, care sunt unica sursă de energie a creierului însă în cantități adecvate.”

    Să aveți sănătate!

Dezvoltat WEB-SOLUTION GROUP