Despre cauzele pierderii auzului și importanța menținerii sănătății urechii și auzului vom discuta cu doctorul în științe medicale, conferențiar universitar catedra otorinolaringologie USMF „N. Testemițanu”, medic otorinolaringolog categorie superioară, Vasile Cabac.

Urechea omului este o structură complexă, de o sensibilitate uimitoare. Ea reprezintă organul auzului şi totodată permite să fim conștienţi de poziţia şi de mişcările capului nostru, precum şi de direcţia gravitaţiei, contribuind astfel la simţul echilibrului şi la capacitatea noastră de a executa mişcări liniştite, coordonate.

Auzul joacă un rol deosebit de important în procesul comunicării dintre oameni. Omul este o fiinţă care trebuie să socializeze iar acest lucru îl face cu ajutorul limbajului, limbaj care se dezvoltă corespunzător numai în cazul unui auz normal. În lipsa acestuia nu ar exista nici dialogul, nici muzica, iar comunicarea ar fi mult mai săracă.

Funcţia auditivă a urechii constă în captarea sunetelor din mediul exterior şi transmiterea acestora sistemului nervos central. Urechea umană percepe unde sonore cu o frecvenţă cuprinsă între 16 şi 20000 Hz şi o intensitate de 0 – 120 decibeli. Zona cu cea mai bună dinamică auditivă este de la 250Hz la 3000Hz. Oamenii pot distinge şi percepe peste 400.000 de sunete diferite.

Domnul Vasile, cât de actuală este astăzi problema pierderii auzului?

Pierderea auzului reprezintă o problemă majoră în secolul XXI. Scăderea acuităţii auditive are un impact negativ asupra calităţii vieţii emoţionale şi sociale. Hipoacuzia instalată precoce va influenţa şi va determina repercusiuni grave asupra dezvoltării vorbirii, achiziţionării limbajului şi dezvoltării cognitive.

Conform unor date statistice, 16,9% din populația Europei suferă de hipoacuzie ușoară, 4,6% suferă de hipoacuzie moderată, iar 0,9% prezintă o hipoacuzie severă.

La Centrul republican funcţional de audiologie, protezare auditivă şi reabilitare medico-pedagogică, se află la evidență copii cu vârsta cuprinsă între 0 și 18 ani, diagnosticați cu surditate neurosensorială unilaterală și bilaterală de diferite grade.

Care sunt principalele cauze ale pierderii auzului?

Toate cauzele posibile se împart în dobândite și congenitale. Cauzele congenitale duc la pierderea auzului până la nașterea copilului sau la puțin după.

Cauzele dobândite pot fi diverse și pot apărea la orice vârstă.

În general principalele cauze ale surdității și hipoacuziei – așa numita pierderea parțială a auzului, sunt următoarele:

· Tulburări genetice ereditare și non-ereditare;

· Otitele, infecţiile repetate la nivelul urechii pot conduce la slăbirea auzului. Ele determină inflamarea membranei ce căptuşeşte urechea medie şi acumularea de lichid (uneori chiar şi de puroi) în spatele timpanului. Prin urmare, sunetele nu mai sunt transportate corespunzător către creier şi se produce o pierdere temporară a auzului. În multe dintre cazuri, după tratarea infecţiei, simţul auditiv revine la normal. Dar există şi cazuri în care otitele pot determina o deteriorare permanentă a auzului, prin perforarea repetată a timpanului din cauza infecţiilor netratate sau tratate necorespunzător.

· Unele boli infecțioase, care dau complicații urechilor, cum ar fi meningita, oreion, rujeolă;

· Efectele unor medicamente, în special antibiotice; factori periculoși ai mediului înconjurător, cum ar fi zgomotul excesiv. Există unele profesii care cresc riscul de surditate. Cel mai des, în cazurile în care se pierde mult din acuitatea auzului, cauzele sunt meseriile care presupun lucrul într-un mediu poluat fonic. Iar statisticile arată că surditatea apărută ca urmare a expunerii la zgomotele de la serviciu este o boală ocupaţională frecventă. Cel mai ridicat risc de surditate îl au minerii, constructorii, nituitorii, cei care lucrează în ţesătorii, în fabrici cu utilaje care produc zgomot, dar şi militarii şi pompierii. Studiile arată că până la 44% din tâmplari şi până la 49% din mineri acuză o diminuare a auzului până la vârsta de 50 de ani.

Tulburările de auz se pot dezvolta de asemenea la cei care au suferit un traumatism cranio-cerebral, care sunt supraponderali, diabetici, cei care suferă de diabet zaharat, alcool sau fumat cronic.

Apropo despre fumat: Studii efectuate la Universitatea Yale au demonstrat că fumătorii dependenţi percep mai greu sunetele comparativ cu persoanele care nu fumează. De data aceasta, problema nu se află la nivelul urechii, ci la nivel cerebral, acolo unde ar trebui să se interpreteze impulsurile nervoase transmise de ureche. Mai exact, fumătorii au mai multă materie albă, substanţă cerebrală ce realizează comunicarea între sistemul nervos periferic şi creier, iar persoanele cu o cantitate crescută de materie albă au probleme în a percepe sunetele, explică oamenii de ştiinţă. Expunerea prelungită la nicotină stimulează eliberarea de acetilcolină, un neurotransmiţător care, la rândul lui, creşte nivelul de materie albă şi împiedică percepţia sunetelor.

Din cauza degenerării celulelor senzoriale, calitatea auzului scade odată cu vârsta înaintată. Îmbătrânirea conduce la o deteriorare fiziologică. Auzul începe să se deterioreze imediat după naştere. Atunci începe degradarea cililor şi a terminaţiilor nervoase ce recepţionează sunetele şi le transmit către creier. Acest proces se petrece în funcţie de stilul de viaţă al fiecăruia dintre noi. Dar, în jurul vârstei de 50 de ani, majoritatea adulţilor raportează că au pierderi de auz care-i deranjează. Mai mult, după 60 de ani, anumite porţiuni ale urechii interne devin imobile, ceea ce împiedică vibraţia lor şi, deci, transmiterea semnalelor sonore către creier.

Aș vrea să remarc un alt punct important ce se referă la tineri. În prezent, medicii otorinolaringologi sunt preocupați de influența sunetelor extrem de puternice în diverse încăperi pentru distracție, cum ar fi cluburile de noapte. Este alarmant faptul că milioane de adolescenți și tineri sunt expuși riscului de pierdere a auzului din cauza folosirii tot mai frecventă a căştilor, care se introduc în ureche. Potrivit unui studiu 99,7% din adolescenţii care ascultă muzică la căşti suferă de acufene şi pot, în timp, să ajungă la lezarea serioasă a auzului. Persoanele ce au efectuat cercetarea recomandă folosirea căştilor pentru a asculta muzică sau pentru a vorbi la telefon numai o oră pe zi, la 60% din volumul maxim, pentru a nu afecta auzul.

OMS estimează că aproximativ 1,1 miliarde de adolescenţi şi tineri sunt în pericol de deteriorare permanentă a auzului, ascultând muzică „prea mult, prea tare”. Cifrele publicate de OMS arată că 43 de milioane de oameni, cu vârste între 12 şi 35 de ani suferă de pierderea auzului, iar incidenţa acestei probleme este în creştere. Prin urmare, OMS, în colaborare cu organizațiile guvernamentale și non-guvernamentale din întreaga lume avertizează tinerii și părinții lor despre riscurile de pierdere a auzului din cauza expunerii la zgomot și solicită să acorde mai multă atenție acestei probleme.

Ce metode folosesc astăzi medicii otorinolaringologi pentru investigarea funcțiilor auditive?

Există numeroase metode de examinare a funcţiei auditive. Metode de investigare ale auzului sunt simple, la îndemâna medicului din cabinetul de medicină generală şi poartă numele de metode acumetrice sau pot fi de resortul medicului specialist când se foloseşte aparatura electronică şi se numesc metode audiometrice. Astăzi se folosesc următoarele metode de investigație:

1. Acumetria fonică se bazează pe faptul că, într-o cameră obişnuită, vocea şoptită se aude în mod normal de la 6 metri iar cea de conversaţie la 30 metri.

2. Acumetria instrumentală foloseşte diapazoanele. Acestea sunt instrumente metalice formate dintr-un mâner şi două braţe. Mărimile lor sunt diferite: cele grave au braţele mai lungi, cele acute au braţele mai scurte. Se utilizează în mod obişnuit diapazoanele de 64, 128, 256, 512, 1024, 2048 Hz. Ele se pun în vibraţie prin lovirea lor de un corp dur, de preferat rotula examinatorului (cele sub 500 Hz.) şi ciupirea braţelor cu unghiile degetelor police şi medius (cele peste 500 Hz.). Diapazoanele emit sunete calibrate ca frecvenţa, cu armonice care durează puţin. Intensitatea sunetului diapazonului scade destul de repede (se amortizează).

3. Audiometria tonală foloseşte un aparat electronic care emite sunete între 64 şi 4000 Hz. la intensitatea dorită de examinator. Sunetele pot fi emise în cască sau în vibrator, care se aşează pe mastoida sau pe vertex.

4. Audiometria vocală foloseşte, în loc de sunete pure, cuvinte sau fragmente de cuvinte, înregistrate şi oferite la diverse intensităţi. Se notează procentajul de cuvinte pe care bolnavul le reproduce corect cu vocea sa. Metoda prezintă un interes social, întrucât testează inteligibilitatea, fenomen mai complex decât auzul sunetelor pure. Pe lângă faptul că oferă date despre posibilităţile de încadrare a bolnavului în muncă şi societate, el poate depista și surditățile centrale, corticale.

5. Audiograma cu potenţial evocat se bazează pe apariţia pe EEG a unui potenţial evocat de sunet. Bolnavul trebuie sedat, aşezat în condiţii bazale, în obscuritate, ferit de orice excitant extern (uneori adormit). Se captează EEG trunchiului cerebral şi se oferă sunete urmărind apariţia de potenţiale. În acest fel, audiograma poate fi un examen obiectiv.

6. Impedansmetria este o metodă de investigare a constantelor fizice ale urechii medii.

Domnul Vasile, ce măsuri putem lua pentru a proteja acuitatea auditivă?

Medicii consideră că aproximativ jumătate din cazurile de surditate și alte tulburări ale auzului pot fi prevenite, dacă sunt eliminate cauzele lor. Principalele măsuri recomandate sunt:

• imunizarea populației – datorită vaccinării la timp, numărul de bolilor infecțioase, ce dau complicații la urechi poate fi redus în mod semnificativ;
• păstrarea sănătății mamei și copilului;
• asigurarea sănătății ocupaționale.

Un factor important în menţinerea acuităţii auditive este şi păstrarea corectă a igienei urechilor. Specialiştii spun că pentru a curăţa urechile este nevoie doar de apă, de săpun şi de un pansament igienic sau de colţul unui prosop. Se curăţă doar zona pavilionară a urechii. Tocmai pentru că pot pătrunde adânc în ureche, beţişoarele sunt total nerecomandate. Folosindu-le, împingem cerumenul mai adânc în canalul auditiv şi riscăm să lezăm membrana subţire a timpanului. De asemenea, medicii specialişti ORL recomandă să nu direcţionăm jetul de apă de la duş direct în ureche, deoarece presiunea apei poate avea efecte nocive asupra urechii medii şi urechii interne.

Referitor la profilaxie, primul lucru de care trebuie să țineți cont, protejați urechile de nivelurile exagerate ale zgomotului. Se consideră nivelul maxim al sunetului – 80 dB (decibeli) și nu mai mult de 2 ore pe zi. Nivelul periculos pentru auz este de 110 dB, iar mortal 200 dB.

Pentru a înțelege mai bine, vă voi da câteva exemple:

· Sunetele naturii „vii”, foșnetul frunzelor, ciripitul păsărilor – 10-24 dB;

· Discursul omului – 45-60 dB, în funcție de volumul vocii;

· Sunete ale traficului intens – până la 80 dB;

· Zgomotele aspiratorului, motocicletă, tren – 80-100 dB;

· Muzica într-un club de noapte – 110 dB;

· Avion – 140 dB;

Al doilea lucru de care trebuie să țineți cont este faptul că urechile noastre au nevoie de odihnă. Ca măsură de precauție, încercați uneori să mergeți în acele locuri unde nivelul zgomotului este redus, ascultând sunetele naturii. Acest lucru permite cililor sensibili ce se află în urechea internă și care transformă vibrațiile sonore în impulsuri, ce ajung la nervul auditiv din creier, să se restabilească după sunetele exagerate din mediul ambiant.

În al treilea rând, dacă observați o pierdere a auzului în urma unor răceli sau traume ale pavilionului urechii și țesuturilor adiacente consultați cât mai curând medicul.

În al patrulea rând, cel puțin o dată pe an consultați medicul otorinolaringolog pentru verificarea stării urechii și auzului.

Astăzi, 3 martie, de Ziua Mondială cu privire la Protecţia Urechii şi a Auzului, gândiți-vă la cât de important este AUZUL, încercați să îl păstrați atâta timp cât este posibil.