logo
  • Anticamera
    022 44-11-85
  • Informații
    060740791
  • Nu demult, șeful secției Proctologie al IMSP SCM «Sfânta Treime» Dl Mihail Erlih, i-a fost conferit ordinul „ Gloria Muncii” în semn de inaltă apreciere a meritelor deosebite faţă de stat, pentru muncă îndelungată şi prodigioasă şi înaltă măiestrie profesională.
    Adresăm sincere felicitări Dlui Erlih îi dorim sănătate și mult succes în continuare pe tărâmul profesional!

    Directorul IMSP SCM «Sfânta Treime», doctor în științe medicale, conferențiar universitar Dl Oleg Crudu:

    Îl cunosc pe medicul Mihail Erlih, de aproape 30 de ani, încă, de cînd mi-am început activitatea profesională în acest spital. Deja în acei ani, numele lui Mihail Erlih era cunoscut în cercul chirurgilor specializării sale, și, bineînțeles, printre pacienți. Ce putem spune despre ziua de azi? Doctorul Erlih este unul dintre cei mai renumiți și mai populari chirurgi-proctologi din oraș, chiar și din țară.
    Astăzi fiind directorul spitalului, pot să observ că, și ca șef de secției, este plăcut să lucrez cu Mihail Erlih. Dlui își îndeplinește în mod responsabil, competent și cu demnitate toate sarcinile atribuite secției. Dar ceea ce a-și dori să accentuez cel mai mult, este abilitatea de comunicare a medicului Erlih cu oamenii, atât cu colegii, cît și cu pacienții. În toți acești ani de cînd îl cunosc, nu am observat ca Dlui să își iasă din fire, sau să ridice vocea. Atitudinea, comunicabilitatea și capacitatea de a găsi contact cu persoanele, desigur își pune amprentă asupra fluxului de pacienții care își doresc să o ajungă consultație la medicul Mihail Erlih.
    Bineînțeles, toate calitățile umane și profesionale ale lui Mihail Erlih nu au putut fi ignorate, iar candidatura sa a fost înaintată pentru obținerea Ordinului «Gloria Muncii». Solicitarea a fost acceptată de către Președintele RM și recent la data de 17 iunie 2018, Dr. Erlih a fost decorat cu înaltă distincție de stat.
    Îl felicităm cu sinceritate și îi dorim multe succese în continuare în activitățile sale profesionale!

    Doctorul habilitat în științe medicale, profesorul Dl Gheorghe Anghelici:

    Cu Dl Mihail Erlih nu suntem doar cunoscuți, ci lucrăm cot la cot în același colectiv mai mult de 35 de ani, dintre care ultimii 10 ani – el în calitate de șef al secției de proctologie, iar eu în calitate de director al Clinicii de Chirurgie.
    Ca specialist Dl Mihail Erlih – este un medic proctolog de calitate superioară. Despre asta, ne demonstrează acele rânduri interminabile de pacienți care așteaptă să fie consultați și tratați cu dumnealui. Așa că, medicul Erlih este un profesionist adevărat. Dar în afară de calitățile profesionale, sunt importante și relațiile cu cei din jur, farmecul lui , abilitatea de a- i atrage nu doar ca medic, dar și ca om. Din toți anii de cînd lucrăm împreună, nu îmi amintesc nici un caz, ca în adresa lui să parvină plîngere, ca cineva din pacienți să nu fie satisfăcut de ajutorul pe care l-a acordat Dr Erlih.
    Dl Erlih este unul dintre cei mai buni șefi de secție din spitalul nostru. Despre aceasta demonstrează, indicii de performanță a secției pe care o conduce. Pot să zic cu toată responsabilitatea, că calitatea acordării ajutorului medical în secția de Proctologie a spitalului, «Sfânta Treime», este cea mai bună din Republică.
    Îi doresc din toată inima medicului Erlih, să rămînă la fel de plin de energie și puteri, să își păstreze acel farmec pe care îl deține. Pacienții săi, să fie întotdeauna la fel ca în toți acești ani, recunoscători și mulțumiți de munca sa, și activitatea întregii noastre clinici.
    Îl felicit pe Dl Erlih pentru premiul meritat, și îi doresc multe succese în continuare în domeniul medical.

    Întreg colectivul instituției se alătură felicitărilor și îi urează Dlui Mihail Erlih sănătate și succese în continuare!

    Despre cum a fost calea de a reuși către acest premiu, ne va povesti eroul acestui eveniment.

     

     

Dezvoltat WEB-SOLUTION GROUP