logo
  • Anticamera
    022 44-11-85
  • Informații
    060740791
  • Șeful secției Terapie Intensivă a SCM „Sfânta Treime”, doctor în științe medicale, conferențiar universitar catedra Anesteziologie și Reanimatologie nr. 2 Cornelia Guțu-Bahov împreună cu medicul anesteziolog-reanimatolog Victor Garbuz și medicul anesteziolog-reanimatolog, coordonator de transplant Radu Avădănii au participat la Congresul Internațional de Transplantologie, Imunologie și Genetică, care a avut loc în perioada 6-9 aprilie în Antalya (Turcia).


    Congresul a avut loc în cadrul unuia dintre proiectele International Transplant Network – rețea internațională de transplant, coordonată de Fundația De Transplant din Turcia. Această fundație cooperează cu Agenția Națională de Transplant în cadrul programului național de transplant, unde activează și secția Terapie Intensivă a SCM „Sfânta Treime”.

    International Transplant Network organizează în mod regulat diverse activități: seminare instructive, congrese etc., care permit medicilor să facă un schimb de experiență, să creeze acte normative internaționale și să realizeze multe altele.

    La congres au fost discutate diverse teme, în special problemele de diagnosticare imunologică și genetică a donatorilor și receptorilor – și anume reducerea reacțiilor de respingere a organelor și țesuturilor donate după operațiile de transplant. În plus, s-a discutat despre rolul medicilor coordonatori în selectarea corectă a donatorilor cu privire la contraindicațiile relative și absolute pentru donare, precum și problemele etice legate de protecția drepturilor donatorilor (în primul rând cei vii) și a receptorilor.

    Traficul de organe și turismul în scop de transplant (Organ Trafficking and Transplant Tourism) a devenit un subiect fierbinte la Congres. În cadrul discuțiilor ce țin de partea juridică, pe lângă medici – chirurgi de transplant, anesteziologi-reanimatologi, coordonatori de transplant, imunologi, au participat și juriști. Unul dintre principalele puncte discutate a fost stabilirea etapelor, protocoalelor și reglementărilor necesare care exclud traficul de ființe umane și turismul în scop de transplant.

    Șeful Secției Terapie Intensivă a SCM ”Sfânta Treime” Cornelia Guțu-Bahov a declarat: „Forumurile la care au participat medicii din spitalul nostru oferă posibilitatea nu doar de a comunica cu colegii și de a face schimb de experiență și cunoștințe practice, dar și de a cunoaște informații noi care în literatura de specialitate încă nu au căpătat o răspândire largă. Toate acestea permit îmbunătățirea siguranței organelor transplantate, astfel crește șansa de supraviețuire a receptorilor de transplant, având complicații minime și o durată mai lungă a vieții după transplant.”

Dezvoltat WEB-SOLUTION GROUP