logo
  • Anticamera
    022 44-11-85
  • Informații
    060740791
  • În data de 4 septembrie, a fost dat startul Spartachiadei lucrătorilor medicali din municipiul Chișinău, ediția a 49-a. Tradițional acest eveniment este găzduit de IMSP SCM ”Sfânta Treime”. Spartachiada este organizată de Federația Sindicală “Sănătatea”. La spartachiada din acest an iau parte 10 instituții medicale din municipiul, echipele cărora vor disputa timp de 3 zile mai multe probe sportive: volei, tenis de masă, șah și joc de dame.

    La deschiderea solemnă a Spartachiadei au participat, Tudor Cărăruș, președinte al Federației Sindicale “Sănătatea” Angela Cutasevici, viceprimar pe domeniul social, Marina Buga, direcția generală asistență medicală și socială, Oleg Crudu director al IMSP „Sfânta Treime”, dar și manageri ai instituțiilor medicale municipale.

    Tudor Cărăruș, președinte al Federației Sindicale “Sănătatea” i-a salutat călduros pe toți participanții la evenimentul sportiv, menționând că în cadrul spartachiadei din acest an participă lucrători medicali din zece instituții medicale din municipiul Chișinău, iar echipele învingătoare vor avea prilejul să participe la spartachiada republicană organizată în data de 15-17 septembrie la Vadul lui Vodă. Angela Cutasevici, le-a urat mult succes participanților la toate probele sportive care se vor disputa. Directorul SCM „Sfânta Treime”, Oleg Crudu, a remarcat că în spatele oricărui succes este multă străduință pentru a obține un rezultat bun, iar în orice competiție este un învingător, astfel, tuturor participanților le a dorit succes și rezultate mult așteptate.

    Un aport considerabil la organizarea spartachiadei lucrătorilor medicali din municipiul Chișinău, îl deține și comitetul sindical al IMSP „Sfânta Treime”, reprezentat de Tatiana More.

    Tuturor participanților la spartachiadă le urăm succese!

Dezvoltat WEB-SOLUTION GROUP