logo
  • Anticamera
    022 44-11-85
  • Informații
    060740791
  • Astăzi, 19 septembrie, SCM ”Sfânta Treime” a fost vizitat de o delegație din Ucraina. Echipa fiind reprezentată de Eugeniu Sokol, rector al Universității Tehnice din Harkov, Ucraina. În cadrul vizitei s-a discutat despre importanța bioinginerilor prin prisma experienței pe care o deține spitalul ”Sfânta Treime”.

    Managerul spitalului, Oleg Crudu, le-a vorbit oaspeților despre Departamentului Bioinginerie Medicală și importanța unei asemenea structuri în contextul instituțiilor medicale cu o capacitate mare, precum este ”Sfânta Treime”, pentru a realiza proceduri și investigații clinice de diferită complexitate, sigure și de o înaltă performanță. Oleg Crudu a mai spus că o echipă întreagă de specialiști din cadrul Departamentului se preocupă de coordonarea întregului proces de activitate, dar și mentenanță a dispozitivelor medicale.

    Eugeniu Sokol, rector al Universității Tehnice din Harkov, Ucraina, a fost surprins de modul cum funcționează Departamentului Bioinginerie Medicală din cadrul spitalului și a menționat în discuție că v-a depune toate eforturile pentru ca instituțiile medicale din orașul Harkov să preia această practică. De asemenea, rectorul Universității Tehnice din Harkov a mai spus că pe această filieră este interesat de o colaborare cu spitalul ”Sfânta Treime”.

    La finalul vizetei, oaspeții însoțiți de Valeriu Palii, șef al Departamentului Bioinginerie Medicală au vizitat mai multe secții din cadrul spitalului.

Dezvoltat WEB-SOLUTION GROUP