logo
  • Приемная
    022 44-11-85
  • Информация
    060740791
  • Cataracta înseamnă opacifierea „lentilei ochiului” și care se numește cristalin.

    1

    În mod normal aceasta lentilă este perfect transparentă si asigură focalizarea imaginii pe retină și deci, vederea clară.

    23

    vederea clară vederea la persoane cu cataractă

    În majoritatea cazurilor cataracta este în corelare cu vârsta, prezentându-se ca o îmbătrânire a cristalinului. Fiecare a doua persoană cu vârsta peste 50 de ani are prezente opacități în cristalin. Această afecțiune poate apărea însă și în cadrul unor stări patologice generale cum ar fi diabetul, dereglări endocrine, tratament îndelungat cu steroizi sau oculare (miopia forte, inflamații, traumatisme ale ochiului). Printre factorii de mediu cel mai frecvent acuzată de apariția cataractei este radiația solară.

    Cel mai des pacienții cu cataractă acuză o încețoșare progresivă a vederii, cu o scădere a sensibilității la contrast și o mărire a sensibilității la lumină, denaturarea culorilor (acestea par mai șterse, mai întunecate).

    Există și forme particulare de cataractă care scad vederea, mai ales la lumina puternică sau care scad dioptriile pacienților hipermetropici. Aceștia remarcă că văd mai bine la distanță (deseori și în apropiere) fără ochelari.

    In lipsa unui tratament, cataracta progresează până ajunge să împiedice complet pătrunderea luminii in ochi, ducând astfel la pierderea completă a vederii (fiind prezentă numai senzația de lumină și întuneric).

    Pentru a stabili un diagnostic corect și a iniția un tratament în timp util, pacientul trebuie sa fie consultat de un medic oftalmolog în cazul când prezintă simptomele menționate mai sus. În rezultatul unei examinări oftalmologice complete diagnosticul de cataractă este relativ ușor de stabilit.

    Singurul tratament eficient care poate fi aplicat in caz de cataractă este intervenția chirurgicală. Această operație constă în înlăturarea conținutului opac al cristalinului natural cu ajutorul unei sonde fine cu ultrasunete.

    4
    Este păstrat numai sacul cristalinului în care se introduce un implant artificial care va înlocui funcția cristalinului natural înlăturat. Intervenția respectivă este înalt tehnologizată, fiind efectuată printr-o incizie de aproximativ 2 mm care ulterior nu mai necesită aplicarea unei suturi.
    IMAG0797
    Restabilirea funcțiilor vizuale se constată de obicei chiar de la a doua zi postoperator, însă vindecarea completă a ochiului survine cam la o lună după operație. În această perioadă de timp pacientul va efectua un tratament local cu coliruri (antibacteriene si antiinflamatorii), va respecta o igienă strictă a zonei oculare și va evita orice fel de presiune pe ochiul operat.

    Nu este stabilit un moment anume optim pentru operația de cataractă. De obicei, operația este indicată în situația când diminuarea vederii începe să creeze dificultăți în activitatea cotidiană a persoanei respective.
    Este recomandabil să nu se aștepte până în ultimele faze de dezvoltare a cataractei, deoarece în aceste faze cristalinul devine mai dursi mai dificil de înlăturat prin tehnica menționată, fiind posibilă o traumatizare mai mare a țesuturilor oculare și dezvoltarea unor complicații intraoperatorii severe.

    5

    Procedeul de facoemulsificare sau de înlăturare a cristalinului cu ultrasunete — este o intervenție cu un înalt grad de siguranță și cu riscuri care tind spre zero. Operația este de scurtă durată (de obicei 15-20 minute) sub anestezie locala (cu injecție) sau topică (cu picături).

    Peste puțin timp după intervenție pacientul poate pleca acasă, fără a avea stabilite niște restricții deosebite. La momentul actual concomitent cu operația de cataractă pot fi tratate și viciile de refracție (miopia, hipermetropia, astigmatismul). Acest fapt este posibil prin alegerea unui implant artificial personalizat, adaptat refracției fiecărui ochi în parte.

    De obicei în postoperator pacienții nu mai au nevoie de ochelarii pentru distanță (indiferent de situația anterioară operației), utilizând doar ochelarii obișnuiți pentru citit. Sunt în prezent și cristaline multifocale care fac posibilă în postoperator o vedere bună la toate distanțele, fără a mai exista necesitatea în ochelari.

    În absența unei operații, degradarea progresantă a cristalinului cataractat poate provoca apariția unor produși toxici determinând dezvoltarea unei forme grave de glaucom (facolitic/facotoxic) care se manifestă prin înroșirea pronunțată a ochiului și dureri puternice oculare.

    6

    Odată ajuns în acest stadiu ochiul respectiv practice, în majoritatea cazurilor, nu mai poate fi recuperat.

    În clinica oftalmologie a IMSP SCM „Sfânta Treime” intervențiile ce țin de extracția cataractei și implantarea cristalinului artificial sunt executate utilizând cele mai contemporane și sigure metode chirurgicale. Operațiile respective sunt efectuate atât persoanelor ce dețin polițe de asigurare medicală obligatorie (gratis) cât și contra plată (pacienților neasigurați, etc.).

    IMG_3997

     

    Valentina LupanDoctor în științe medicale, oftalmolog

    Șefa secției Oftalmologie, IMSP SCM ”Sfânta Treime”

Dezvoltat WEB-SOLUTION GROUP