În perioada 18-24 noiembrie 2023, se desfășoară Săptămâna Mondială de Conștientizare a Rezistenței la Antimicrobiene. Evenimentul este organizat pentru al 9-lea an consecutiv, cu tema „Prevenim rezistența antimicrobiană împreună”. Sub sloganul: „Antimicrobiene: manipulați cu grijă”, acțiunea are ca scop să sporească gradul de conștientizare a rezistenței antimicrobiene (RAM) și să încurajeze aplicarea celor mai bune practici privind reducerea răspândirii în continuare a RAM.
RAM apare atunci când bacteriile, virușii, ciupercile și paraziții nu mai răspund la agenții antimicrobieni și, în rezultat, tratamentele devin ineficiente, iar infecțiile devin complicate și mai dificil sau imposibil de tratat.
Rezistența la antimicrobiene este o amenințare pentru oameni, animale, plante, mediu ambiant și ne afectează pe toți.
În 2019, Organizația Mondială a Sănătății a declarat rezistența la antimicrobiene una dintre principalele 10 amenințări la adresa sănătății publice la nivel mondial cu care se confruntă umanitatea. În iulie 2022, Comisia Europeană, împreună cu statele membre, a identificat rezistența la antimicrobiene, ca fiind una dintre cele trei amenințări prioritare la adresa sănătății în UE.
La nivel global, s-a estimat că aproape 5 milioane de decese în 2019 au fost cauzate de rezistența la antimicrobiene, inclusiv 1,27 milioane de decese cauzate direct de aceasta. Potrivit estimărilor, RAM va reduce PIB-ul anual global cu 3,8% până în 2050, ceea ce ar constitui pierderi de circa 3,4 trilioane USD, iar fenomenul ar putea provoca mai multe victime decât cancerul și cifra ar putea atinge 10 milioane de decese anual.
Cele mai recente date indică tendințe de creștere a numărului de infecții și decese condiționate de aproape toate combinațiile de rezistență la antimicrobiene, în special în cadrul unităților medicale. Aproximativ 70% din cazurile de infecții cu bacterii rezistente la antibiotice au fost asociate asistenței medicale.
În Uniunea Europeană, rezistența la animicrobiene reprezintă una dintre primele 3 amenințări pentru sănătate ce condiționează peste 35 mii de decese în fiecare an. Potrivit statisticilor, doar 50% din cetățenii UE sunt conștienți că antibioticile nu sunt efective împotriva infecțiilor virale.
În Republica Moldova, rezultatele privind sensibilitatea la antimicrobiene a microorganismelor patogene izolate de la persoane indică o rezistență alarmantă față de preparatele incluse în protocoalele naționale pentru terapia de primă intenție. Astfel, un sfert din cazurile de tuberculoză primară și mai mult de jumătate din cele secundare sunt rezistente la tratament (multidrog – rezistente). Circa 60% din tulpinile de microorganisme izolate de la pacienți cu infecții de plagă chirurgicală sunt rezistente la antimicrobiene.
Pentru a reduce fenomenul RAM, toate sectoarele trebuie să utilizeze antimicrobienele în mod prudent și adecvat și să ia măsuri preventive pentru a reduce incidența infecțiilor. Următoarele acțiuni pot ajuta la reducerea nevoii de antimicrobiene și la minimizarea apariției rezistenței la antimicrobiene:
- consolidarea prevenirii și controlul infecțiilor în unitățile sanitare, fermele și spațiile din industria alimentară;
- asigurarea accesului la apă curată, canalizare, igienă și vaccinuri;
- minimizarea poluării și asigurarea unui management adecvat al deșeurilor și salubrității;
- accesul la asistență medicală de calitate asigurată pentru toți;
- accesul la sfaturi de la experți în timpul producției animale, alimentare și agricole.
În Republica Moldova, a fost aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 947 din 20.09.2023 Programul național pentru supravegherea și combaterea rezistenței antimicrobiene pentru anii 2023-2027, care prevede o abordare complexă a măsurilor privind reducerea consumului irațional de antimicrobiene și menținerea eficacității tratamentului prin fortificarea capacităților și serviciilor în domeniile uman, veterinar și agricol.
De asemenea, documentul urmărește creșterea gradului de conștientizare a populației și a specialiștilor din această sferă privind rezistența la antimicrobiene, precum și consolidarea mecanismelor de introducere, prescriere și eliberare a acestor preparate în conformitate cu standardele naționale și internaționale în domeniu.