logo
  • Anticamera
    022 44-11-85
  • Informații
    060740791
  • ” Nu poate fi succes acolo, unde nu se pune suflet și pasiune…”
    Este un moment de bilanț, un moment de gânduri îndreptate spre viitor.
    Cele expuse mai jos le mărturisesc cu prilejul Zilei Mondiale a Diabetului Zaharat.
    Am activat în secția Endocrinologie timp de 30 de ani, ultimii 20 de ani aflându-mă în calitate de șef de secție Endocrinologie.

    Un pic de istorie…

    În 1976, odată cu deschiderea spitalului „Sfânta Treime” (pe atunci nr 3), a fost fondată prima și unica secţie municipală de endocrinologie în cadrul acestei instituţii. Timp de aproape 15 ani, 1976-1990, secţia Endocrinologie a fost condusă de Dna dr. E.Condreva, care a adus un aport important la formarea şi dezvoltarea serviciului endocrinologic în clinică.
    Pe parcursul anilor în cadrul clinicii au activat medicii A. Şova (1976-1981); E. Colibaba (1978-1985); E. Şeremet (1982 – 2011, în 1998 şef de secţie interimar); V. Trestian (1988-1989); A. Bacinschi (1993-1997).
    Începând cu anul 1986 secţia Endocrinologie devine bază clinică pentru cursul de endocrinologie pe lângă facultatea de perfecţionare a medicilor a USMF „Nicolae Testemiţanu”, catedra Medicină Internă nr 1. Cursul era condus de Dl. Nuțu Migali, conferenţiar universitar, doctor în medicină, care în anii 1990-1998 a preluat şi conducerea secţiei. D-l Migali s-a manifestat ca un pedagog iscusit, clinician şi colaborator ştiinţific experimentat. În 1998, aflîndu-se în postul de şef al serviciului endocrinologic din clinică, Dl. Migali şi administrația SCM „Sf. Treime” mi-au încredinţat postul de şef de secţie.
    În anul 2000 în baza secţiei de endocrinologie a fost deschis Centrul Municipal de Diabet, înzestrat cu cabinet de instruire a bolnavilor cu diabet zaharat, constituind totodată şi baza metodică a cursului de perfecţionare, însă această ideie nu a putut fi realizată definitiv în acea perioadă.

    În prezent în secţia Endocrinologie activează medicii Vlada Bîstrițcaia, Elena Bivol, Natalia Porcereanu, Tatiana Abraș. Este un colectiv de intelegență rară, cultură deosebită și profesionalism de cea mai mare apreciere. Un colectiv mic, dar puternic, muncitor, ambițios și onest, care s-a impus în lumea medicală.
    Nu poate rezolva nimic un singur om – am avut o echipă, cu care am muncit cot la cot și care putea fi coordonată ușor și constructiv. Principiile fundamentale ale echipei secției Endocrinologie sunt profesionalismul, competența, corectitudinea și alianța cu pacientul. Când ești aliat cu pacientul, foarte multe momente dificile de sănătate și organizatorice se rezolvă de la sine.
    Elena Bivol și Natalia Porcereanu sunt doctorante pe ultima sută de metri de a finisa teza de doctor în științe medicale. Avem anual publicate articole științifice, relatări la congrese și conferințe internaționale cu aprecieri înalte și premieri. Avem specializări în clinici europene: România, Franța, Austria, cu implimentarea standartelor europene în clinica noastră.

    Toată atenția activității secției Endocrinologie este centrată pe pacient. Primeaza grija și dragostea fața de pacient. Cu siguranță, putem constata că sunt foarte mulți pacienți sanați, tratați, îndrumați corect, școlarizați în secția Endocrinologie. Viața lor este absolut normală, în confort de sănătate, activând în diferite domenii, iar noi ne mândrim de succesele lor: medici, pedagogi, politicieni, sportivi, oameni de artă, sunt și cei care se ocupă activ cu diving-ul și aleargă maratonul, cei care au familii frumoase și nasc copiii sănătoși. Acesta este rezultatul muncii noastre – de a salva la timp și a da calitate vieții.
    Doresc să mărturisesc că a face educație este unul din cele mai importante, dar și mai dificile lucruri din toată activitatea noastră medicală. Iar abordarea multidisciplinară, munca în echipă și implicarea pacientului în tratarea bolii sunt trei factori de succes în lupta cu diabetul zaharat. Și putem spune afirmativ că în majoritatea cazurilor avem succes. Ne cerem iertare de la pacienții cu care nu am putut obține complianța, nu am putut satisface așteptările. Mai avem mult de lucrat.

    Nu am fi avut succes fără prezența și ajutorul activ al întregului colectiv al secției Endocrinologie: îngerul și motorul nostru – asistenta superioară Alina Voicu, asistentele medicale minunate Tatiana Ciobanu, Olga Cebotari, Cristina Golenco, Nelea Tanas, Eugenia Leancă, Ana Borș, Tatiana Tofan, sora economă Tatiana Bruma; infermierele Valentina Gherciu, Georgeta Buga, Lucia Midorii, Alexandra Jigan, Nina Palma, Maria Grama; și acei care au activat în trecut – A. Revenco, N. Canarscaia, C. Popov, R. Carp, T. Pînzaru, N. Rusu, N.Vataman, N. Cociu.

    Se poate concluziona că activitatea serviciului endocrinologic (elucidată aici nici pe departe complet) a evaluat progresiv în perioda existenţei sale. Prin urmare trebuie de continuat tradiţiile bune şi de consolidat într-o manieră pozitivă și constructivă ceea ce s-a creat. Să fie dusă până la capat ideea creării Centrului Municipal de Diabet în colaborare strânsă și eficientă cu toate serviciile care au grijă de persoanele cu diabet zaharat, să fie dezvoltată chirurgia endocrină – avem cu Cine și cu Ce. Astăzi spitalul se dezvoltă vertiginos, directorul actual Domnul Oleg Crudu susține totul ce numim PROGRES și generează multe proiecte de dezvoltare a performanței în spital.

    Dar… Există momente în viață, în care trebuie sa iei decizii. La un moment dat a trebuit să aleg un alt drum, alte oportunități… Nu pot spune că a fost ușor. Ramâne spitalul meu de suflet, sunt aici oameni, lângă care am crescut. Spitalul, căriua îi datorez o bună parte din evoluția mea ulterioară. A fost o perioadă grea, cu mult stres, uneori fără zile de odihnă, dar consider că s-a meritat. Acum, când plec, las o secție de endocrinologie frumoasă și mă mândresc cu tot ce am putut să realizăm împreună cu colectivul. Sper și cred că, oricând aș intra în acest spital, oamenii pe care îi cunosc, se vor bucura să mă vadă și asta spune totul.

    Am muncit alături de un colectiv formidabil. Eram impresionată de calitatea oamenilor cu care am avut noroc să activez pe parcursul anilor. Este un colectiv cu prietenie colegială, stimulativă și productivă.

    Drumul de medic este unul lung, greu, anevoios. Dar întâlnești oameni care îți pot spune că le-ai schimbat viața în bine. Cu asta ne hrănim, cu starea de bine pe care o dăruim altora. Dacă simți acest lucru, înseamnă că ești bun pentru această meserie.

    Cu foarte mare drag față de pacienți,
    colectiv și dorință spre mai bine și frumos,
    a D-voastră Natalia Baltag

     

     

     

Dezvoltat WEB-SOLUTION GROUP