Invitata ediției de astăzi “Sănătate pentru Toți” de la Radio Moldova, dna Diana Lupu, specialist la Institutul de Cardiologie, medic cardiolog la Centrul de Triere „COVID-19”, a vorbit despre diagnosticul fibrilației atriale și oportunitățile de tratament.
Dna Diana Lupu, a explicat:„Fibrilația atrială, se caracterizează prin apariția bătăilor neregulate și adesea rapide ale inimii care se declanșează în atrii. Acest mod de a se contracta, determină o afectare a funcției de pompă a inimii. Din nefericire, prevalența fibrilației atriale este estimată la 0,4% în populația generală și crește în raport cu vârsta depășind 6%. În ultimii ani se atestă o afectare și a persoanelor tinere, fără o cauză anume.
Bătăile normale ale inimii sunt asigurate de impulsurile electrice inițiate la nivelul nodului sinusal, pacemaker-ul natural al inimii, situat la nivelul atriului drept. De la nivelul nodului sinusal, impulsul coboară până la nivelul nodului atrioventricular, totodată depolarizând atriile și determinând contracția lor, ceea ce determină trimiterea sângelui în circulație.
În episoadele de fibrilație atrială, această transmitere a impulsului electric nu se mai produce normal. La nivelul atriilor apar semnale electrice haotice, în consecință survin bătăi rapide și neregulate ale inimii.
Cele mai frecvente cauze ale fibrilației atriale pot fi: hipertensiunea arterială, bolile valvelor inimii, cât și expunerea la stimulente cum ar fi cofeina, tutunul sau alcoolul. De asemenea fibrilația atrială poate fi asociată și cu boli grave de inimă, cum sunt infarctul miocardic sau insuficiența cardiacă.
Principala complicație a fibrilatiei atriale este accidentul vascular cerebral. Astfel în fibrilația atrială, contracțiile haotice ale atriilor pot face ca sângele să stagneze în atrii si să formeze cheaguri care ajung în fluxul de sânge și pot provoca un accident vascular cerebral.
Pentru a determina un diagnostic corect, se recurge la investigații de laborator, imagistice și ecografice. Dintre acestea, ar fi electrocardiograma (EKG), este una dintre cele mai prețioase metode de diagnostic a aritmiilor și monitorizarea Holter EKG pe o perioadă de 24-48 ore, în anumite situații de incertitudine se recurge și la ecocardiografia transtoracică.
Țin să remarc că, în funcție de gravitatea simptomelor, medicul cardiolog va recomanda tratamentul, sau chiar unele proceduri intervenționale pentru a menține inima intr-un ritm normal.
Majoritatea oamenilor care suferă de fibrilație atrială pot să duca o viață perfect normală, însa au nevoie de medicamente care au o imensă valoare în tratament, care are drept scop să prevină complicațiile severe ale fibrilației atriale.
În controlul dar și depistarea precoce a acestei probleme sunt vitale efectuarea unor controale periodice, pentru a depista eventuale aritmii asimptomatice.
Este binevenit un stil de viață echilibrat, care să favorizeze menținerea sănătății cardiovasculare. Astfel, o alimentație echilibrată, urmată de activități fizice ușoare și renunțarea la obiceiuri nocive, pot ține la distanță multe afecțiuni cardiovasculare. “
Emisiunea „Sănătate pentru Toți” a culminat cu un reportaj realizat în secția Infarct Miocardic Acut de la Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”, în care pacienții au vorbit despre medicii din această secție, dar și despre administrația spitalului care în ultimii ani asigură noi tehnologii medicale și condiții bune hoteliere.
Să aveți sănătate!