logo
  • Birou de Informatii
    022-43-85-15
  • Informații
    060740791
  • Astăzi, în cadrul emisiunii “Sănătate pentru Toți” invitatul ediției, dl Sergiu Andronic, doctor în științe medicale, chirurg oftalmolog în secția Oftalmologie și Microchirurgia ochiului din cadrul Spitalului Clinic Municipal “Sfânta Treime”, am discutat despre abordările medicale în cazul miopiei.

    Miopia este printre cele mai cunoscute defecte oculare și apare cel mai des în copilărie. Vârsta la care se depistează miopia este tot mai mică, și asta deoarece tot mai mulți dintre copii își petrec timpul liber în fața televizorului, a computerului sau a diferitor gadgeturi moderne. Totodată, există și o predispoziție genetică.
    Potrivit medicului Sergiu Andronic: ”Miopia nu este doar un viciu de refracție, ci o afecțiune care amenință vederea. Miopia poate fi prezentă din naștere sau poate să apară pe parcursul vieții, de cele mai multe ori la vârste tinere. Cauzele apariției sunt, în majoritatea cazurilor, genetice. Există și situații când, la vârste mai înaintate, apar dioptrii cu minus generate de modificări ale structurii cristalinului care, în final, vor duce la cataractă.
    Pot spune că numărul pacienților cu miopie a crescut spectaculos, iar conform unor studii de specialitate, incidența miopiei a crescut în ultimul deceniu și va continuă să crească exponențial. În prevenirea evoluției miopiei, este foarte important să existe un echilibru în tot ceea ce facem, iar când vine vorba de copii este de datoria noastră ca adulți să îi stimulăm să reducă timpul petrecut pe electronice și să le oferim alternative tentante de a petrece mai mult timp în aer liber. Spuneam că miopia nu este doar un viciu de refracție, ci o boală care amenință vederea.
    Pe plan mondial, există o prevalență ridicată a miopiei de circa 80% până la 90%, la adulții și tineri din Asia de Est. Cu adevărat, miopia a devenit o amenințare reală, pe măsură ce populația este în creștere, miopia crește la nivel Global. De asemenea și în SUA, se atestă o prevalență a miopiei de circa 33,1% în rândul populației de peste 20 ani, iar în Marea Britanie e de circa 49% și în Norvegia e de 35%, e vorba de populația cuprinsă între 20-25 ani.
    Cât privește pronosticul miopiei, bineînțeles depinde de gradul afecțiunei, dacă e o miopie de gradul mic sau mediu nu prezintă pericol, însă dar dacă e o miopie de grad mare sau forte atunci pot surveni și complicații până la pierderea funcțiilor vizuale.
    Aproximativ o cincime din populația cu acest viciu de refracție are miopie mare (≥-6 dioptrii), ceea ce are ca rezultat pierderea ireversibilă a vederii, cum ar fi dezlipirea retinei, neovascularizarea coroidiană, cataracta, glaucomul și atrofia maculară.
    Tratamentul miopiei constă în corecția optică a acestui viciu de refracție fie cu lentile de contact de zi sau de noapte, corecția cu ochelari sau intervenția chirurgicală de corecție a vederii prin excimer laser, este o metodă modernă de corecție a vederii ce durează ca timp între 30-60 secunde fără durere și recuperare rapidă. În cazul complicațiilor severe în miopia grad înalt sau forte se va intervene indivudal în dependență de severitate și complicația dată.
    Cel mai bun remediu pentru orice afecțiune este totuși prevenirea si există dovezi revelatoare ca petrecerea tipului în aer liber combinate cu diverse activități, poate încetini sau preveni progresia miopiei. Îndemn părinții să fie cât mai precauți, iar la primele semne să se adreseze cu copilul la consultul medicului oftalmolog. Este oportun acest sfat și pentru tineri, dacă persistă dureri de cap frecvente, oboseală oculară și senzație de nisip în ochi, e nevoie de asemenea să consultați un specialist în domeniu”.

    Să aveți Sănătate!

Dezvoltat WEB-SOLUTION GROUP