Anual, la 21 septembrie este marcată la nivel mondial, Ziua mondială pentru combaterea maladiei Alzheimer, lansată de Federaţia Internaţională pentru Alzheimer (Alzheimer’s Disease International – ADI) în 1994.
Boala Alzheimer este o boala degenerativa ce afectează zone ale creierului ce controlează memoria, inteligența, capacitatea de judecată, limbajul și comportamentul. Nu se cunoaște cu siguranță cauza ce provoacă boala Alzeimer, dar este posibil sa existe mai multe cauze. Pierderea memoriei este de cele mai multe ori prima manifestare a bolii Alzheimer. Multe persoane în vârstă se îngrijorează atunci când apar pierderile de memorie. Anumite episoade de pierdere a memoriei pe termen scurt la persoanele în vârsta de 60-70 de ani este un lucru obișnuit, dar numai unii dintre aceștia cu pierderi ușoare de memorie vor dezvolta boala Alzheimer. În cazul în care apar pierderi de memorie, este indicat consultul unui medic specialist.
Boala Alzheimer este însoțită, de asemenea, de modificări de comportament, de gândire sau tulburări de personalitate. În fazele incipiente ale bolii persoana se poate comporta normal în societate. Membrii familiei și prietenii apropiați observă primii manifestările bolii. Semnele de demență ca dificultățile de gândire sau amintire a anumitor lucruri sau probleme în activitățile cotidiene, trebuie sa îndemne persoana spre consultul unui specialist.
Printre semnele de avertizare pentru boala Alzheimer se numără:
– pierderi de memorie, ca uitarea informațiilor memorate recent
– tulburări de limbaj, uitarea unor cuvinte sau substituirea cuvintelor neobișnuite
– dezorientare temporo – spațială, uitarea adresei
– tulburări de judecată, ca îmbrăcarea cu haine nepotrivite pentru vremea respectivă;
– probleme cu gândirea abstractă, ca imposibilitatea de interpretare a numerelor
– punerea anumitor obiecte în locuri neobișnuite;
– tulburări ale dispoziției, ca modificări rapide a le stării de spirit de la calm la plâns și apoi la furie aparent fără motiv
– modificări ale personalității, de la confuzie, suspiciune, teamă la dependenta de un membru al familiei
Profilaxie
Deocamdată nu se cunosc mijloace de prevenire a bolii Alzheimer.
Deși nici o substanță nu a fost dovedită că previne boala Alzheimer, cercetătorii studiază posibilitățile ca anumite substanțe să reducă riscul de dezvoltare a bolii sau să întârzie instalarea ei, cum ar fi vitamina E și alți antioxidanți în cantități moderate.
Există puține dovezi asupra faptului că menținerea unei activități intelectuale continue ar diminua riscul de dezvoltare al bolii Alzheimer. Anumite activități ca cititul cu regularitate al ziarului, cărților, revistelor, jucatul de cărți sau alte jocuri, rezolvarea rebusurilor, vizitele la muzeu sau chiar privitul activ la televizor sau ascultatul la radio pot ajuta la evitarea dezvoltării simptomelor bolii Alzheimer. Deși aceasta teorie nu este dovedit ca ar fi eficienta, nu există dovezi ca aceste activități de folosire a intelectului ar fi dăunătoare.