logo
  • Birou de Informatii
    022-43-85-15
  • Informații
    060740791
  • Se apropie Revelionul, care, pe lângă momentele frumoase, poate aduce cu el și unele surprize mai puțin plăcute. Potrivit datelor statistice, la moment numărul adresărilor la medic crește considerabil. În aceste zile, cel mai intens lucrează echipele de „ambulanță” și medicii din unitatea primiri urgențe.

    Valeriu More, șeful Unității Primiri Urgențe din cadrul SCM „Sfânta Treime”, ne spune despre pericolele care ne pasc pe toți în perioada sărbătorilor de iarnă.

    D-le More, spuneți-ne vă rog care sunt cele mai frecvente probleme cu care se confruntă cel mai des pacienții în această perioadă?

    Pe primul loc aș plasa cazurile legate de tractul gastro-intestinal, în special de pancreas. Mesele tradiționale de Anul Nou în combinație cu alcoolul nu sunt deloc binevenite pentru organele noastre digestive și chiar periculoase pentru cei care suferă de boli cronice ale acestor organe, fiindcă pot duce la o acutizare accentuată.

    În plus, astăzi puțini oameni se supun examinărilor periodice, astfel, mulți nu sunt conștienți de faptul că ceva nu este în regulă. De exemplu, pancreatita care decurge cu simptome mai puțin evidente precum: durere periodică în hipocondru și epigastru, uneori grețuri după masă, diaree sau constipație nu îndeamnă pacienții să se adreseze la medic. Aceste persoane nici nu bănuiesc că pot provoca un atac acut de pancreatită. În acest caz, cu siguranță va fi nevoie de ambulanță și spitalizare. Constat că acest atac este în plină expansiune, manifestându-se din ce în ce mai mult, astfel durerile cresc, apare febră, vome, diaree, și chiar pierderea conștienței.

    Până la sosirea ambulanței, se recomandă să nu mâncați și să nu beți nimic, puteți lua un anti-spasmodic, de exemplu, 1-2 comprimate de No-spa. Țin să menționez că este foarte periculos să confundați un astfel de atac cu intoxicația, în rezultat provocând vărsături și bând multă apă – acest lucru poate agrava afecțiunea.

    În general, în cazul unui atac acut de pancreatită, se recomandă foame, frig și odihnă pentru câteva zile, și nu în ultimul rând o dietă strictă timp de câteva săptămâni.

    Spuneți-ne cum putem preveni o asemenea dezvoltarea a afecțiunii.

    Pentru a evita un atac, trebuie să consumați moderat: alcool, alimente picante și grase, produse culinare (prăjituri, torte etc.) și băuturi carbogazoase dulci.

    Care este următoarea problemă cu care se confruntă medicii în aceste zile?

    Această problemă vizează și tractul gastro-intestinal, și anume vezica biliară.

    Pietrele din vezica biliară care până acum „dormitau” și de existența cărora gazda nici nu bănuia, se pot „trezi” și da de știre. Bucatele tradiționale de Anul Nou sunt bogate în grăsimi și cărnuri, și necesită mai multă bilă pentru digestia lor ca de obicei; astfel bila se secretă în cantități sporite și dacă există pietre în vezica biliară, ele se pot mișca din loc. Pietrele mai mici când trec prin canalele biliare înguste, pot provoca colici biliare, iar cele mai mari cu siguranță vor obtura canalul. În acest caz persoana va apela rapid la ambulanță, pentru că durerile insuportabile nu-i permit nici să meargă nici să stea, și în special, nu-i permit să sărbătorească revelionul.

    În afară de tractul gastro-intestinal, ce alte organe și sisteme pot avea de suferit?

    Un prânz sau o cină copioasă cresc riscul unui atac de cord pe parcursul a două ore după masă, mai periculoasă fiind prima oră.

    În acest caz, puteți acționa singur: ventilați camera, așezați-vă într-o poziție relaxantă, asigurați-vă că ați administrat medicamente, pe care bolnavii cardiaci le au întotdeauna la îndemână. Acestea vor îndepărta spasmul arterelor și vor normaliza fluxul de sânge al cordului. Mai apoi trebuie să vă așezați, să întindeți picioarele sau să vă culcați, deoarece aceste medicamente scad tensiunea arterială. Și, bineînțeles, este neapărat, să solicitați o ambulanță!

    Mâncarea la o masă festivă, bogată în grăsimi saturate, schimbă compoziția sângelui, făcându-l mai dens datorită lipoproteinelor cu densitate scăzută și a colesterolului. Trebuie să remarc că plăcile de colesterol se întâlnesc la persoanele de toate vârstele, chiar și cei de 30 de ani ar putea avea ateroscleroză, pe care probabil nici nu o bănuiesc. Excesele alimentare din timpul Sărbătorilor pot contribui la mișcarea trombusului și blocarea parțială sau completă a unui vas sangvin, iar acest lucru poate provoca un accident vascular cerebral sau un atac de cord. În asemenea situație, persoanele respective vor avea o durere severă și pot chiar să își piardă conștiința. Doar spitalizarea de urgență le poate salva viața.

    Recomandarea este aceeași: să mâncați cât mai puțin, și nu includeți alimentele grase în regimul dvs.

    Ce provocări mai întâlnesc medicii în această perioadă?

    Încă un motiv de adresare la medic este intoxicația, atât cu alimente, cât și cu alcool.

    Una dintre tradițiile gospodinelor noastre este de a găti în exces și de consuma mâncarea și în zilele următoare. Dar, în tot acest timp, chiar dacă mâncarea este păstrată în frigider, alimentele reușesc să se altereze. Acest lucru este confirmat și de faptul că la 2-5 zile după Revelion, mii de pacienți cu semne de intoxicare pronunțată sunt internați în spitale infecțioase.

    În caz de intoxicație, puteți încerca să efectuați singur spălături gastrice, după ce ați băut 2-3 litri de apă rece (doze de 0,5 litri) și să provocați voma. După aceasta, puteți bea Rehydron, care va ajuta la restabilirea echilibrului acido-bazic și ceai cald.

    Dacă suferiți de o intoxicație acută cu alimente și cu alcool, de mare ajutor pot fi sorbenții – medicamente care leagă toxinele și le elimină din organism, de exemplu cărbunele activat.

    Recomandări: În primul rând, gătiți mâncarea în cantități mai mici și aruncați fără regrete cele rămase. În al doilea rând, alcoolul ar trebui să fie de înaltă calitate, dar și așa, nu faceți abuz.

    Câte ceva despre mâncare: de multe ori, pentru a surprinde și a încânta oaspeții și rudele, gospodinele cumpără produse exotice, neobișnuite pentru regimul de zi cu zi. Astfel de produse pot provoca adesea reacții alergice, până la șoc anafilactic și edemul Quincke. Și dacă, în caz de mâncărime și erupție cutanată ajută antihistaminicele, atunci dacă este vorba de umflături sau șoc, ar trebui să sunați imediat o ambulanță, deoarece acestea sunt condiții mortale.

    Ei bine, în concluzie, vreau să-i felicit pe toți cu ocazia sărbătorilor de iarnă, vă urez sănătate și tot ce este mai bun!

    Lăsați Noul An să aducă cu el doar surprize plăcute!

Dezvoltat WEB-SOLUTION GROUP