Pe parcursul ultimelor luni principalele știri, difuzate de mass-media nu numai în Moldova, dar și în multe țări ale lumii, au fost știrile despre coronavirus. Despre coronavirus vorbesc și scriu mulți – începând cu medici, jurnaliști și politicieni și terminând cu cetățeni simpli, care încearcă să împărtășească lumii „cele mai fiabile și personale informații, acumulate din experiența proprie”. În ultimele zile apar din ce în ce mai multe știri despre medicii bolnavi, amintind rapoartele de pe fronturi.
Medicii, desigur, merită titluri separate, aplauze de la balcoane și multe altele, inclusiv salarii decente. Dar, pe cât este de „permis” pentru ei să fie infectați cu acest virus, care a bulversat întreaga lume? Au fost oare suficiente măsurile întreprinse? Ce ne așteaptă și când se va termina această stare de lucruri? Pe Internet circulă o mulțime de întrebări, presupuneri, opinii autoritare și … panică. Permiteți-mi să împărtășesc și eu gândurile mele.

”Optimistul a inventat avionul, iar pesimistul – parașuta”
George Bernard Shaw

Despre măsurile întreprinse, experiența acumulată și echipa de încredere

În opinia mea, toate măsurile întreprinse până acum de către Guvern, serviciile sanitaro-epidemiologice și comunitatea medicală au fost, per ansamblu, rezonabile și justificate. Acuzațiile din partea „experților” sau „bloggherilor de la medicină” despre imperfecțiunea strategiei întreprinse au dreptul la existență, dar, de cele mai multe ori, NU poartă un caracter constructiv. E de ”datoria” celor mai ”ochioși” să poată observa pete chiar și pe soare, dar, cum se zice, la ziua de astăzi „avem ce avem” – acel sistem de asistență medicală, care a fost construit și reformat pe parcursul ultimilor 30 de ani, cu toate plusurile și minusurile sale.

Și, rețineți, la acest proces au luat parte activă (ocupând, totodată, posturi destul de mari), atât reprezentanți ai tagmei criticanilor, cât și ai celor supuși criticii.

Cu toate acestea, să fim obiectivi și să recunoaștem că, cel puțin până în prezent, situația este sub control și nu s-a ajuns la acel colaps, care a stăpânit, deja, unele țări. În prezent, acțiunile autorităților vizând combaterea epidemiei în Moldova poartă un caracter proiectiv (fiind acțiuni de prevenire, dar nu de ”stingere a incendiului”).

Una din măsurile luate a fost crearea Centrului COVID-19 Chișinău, care a jucat un rol important în menținerea situației sub control. Și anume:

1. Datorită creării Centrului, a fost posibilă descărcarea spitalelor. Așa, până la activarea Centrului, pacienții cu suspecție la COVID-19 erau internați în spitale obișnuite după principiul – „1 pacient = 1 salon” – astfel, fiecare pacient trebuia să rămână izolat până la primirea rezultatelor testului, și un spital cu un fond de 320-400 de paturi era transformat, de fapt, într-un spital cu 80-100 de paturi (palate). Drept urmare, timp de 5-10 zile un astfel de spital era completat în întregime, pierzând capacitatea de a accepta alți pacienți, iar munca fiind, practic, blocată. Datorită faptului că Centrul și-a asumat sarcina de a tria pacienți, spitalele și-au redobândint capacitatea de a activa la nivelul forței declarate (după număr paturi disponibile), adică de a presta servicii unui număr de 3-4 ori mai mare de pacienți comparativ cu cel de până la deschiderea Centrului. Spitalele, astfel, au posibilitatea azi să interneze pacienții infectați (deja testați) după principiul izolării colective (câte 2-4 într-un salon).
2. Până la crearea Centrului, fiecare echipaj de ambulanță, care transporta pacientul la spital, pierdea mult timp pentru realizarea procedurilor de examinare/transportare/internare. La Centru această procedură durează aproximativ 10 minute. Astfel, sistemul de asistență medicală prespitalicească de urgență are acum posibilitatea să lucreze în rimt mult mai rapid și eficient.
3. Riscul infecției nosocomiale este, practic, redus la zero. Astfel, la etapa de triaj și înregistrare inițială, pacientul nici nu coboară din ambulanță. Până la intrarea în Zonă, i se face, într-o unitate mobilă de raze Roentgen, o radiografie a plămânilor. După care, printr-un coridor separat scurt, el este condus într-o boxă izolată, unde este supus examinărilor necesare: teste de analiză generală și biochimică a sângelui, în caz de necesitate – testul de derminare a compoziției acido-bazice, și, de asemenea, se efectuează, obligatoriu, testul la COVID-19.

În așa mod, sunt, practic, excluse nu numai contactul cu alți pacienți, dar și deplasarea unui posibil purtător de infecție pe coridoare, saloane, birouri, alte spații, ascensoare (care, trebuie menționat, reprezintă o amenințare crescută de infecție, deoarece spațiul pentru circulația aerului în ele este limitat) etc., așa cum se întâmplă într-un spital obișnuit. În plus, cu forțele proprii ale specialiștilor IT ai spitalului a fost creat un program informațional, care nu doar asigură o comunicare perfectă cu toate departamentele, atât din interiorul Centrului, cât și cu spitalele strategice, dar și oferă angajaților Centrului posibilitatea documentării activităților în format digital, ceea ce economisește semnificativ din timpul personalului și elimină calea de transmitere a infecției prin intermediul documentelor pe suport de hârtie.

Dar cel mai important factor în Centrul COVID-19 îl constituie oamenii, o echipă unită. Făcând o analogie – așa cum o fac mulți astăzi care afirmă că coronovirusul este un adevărat război, numai că inamicul este invizibil – aș spune că aici toată echipa acționează după principiul unei armate regulate. Și nu a unei unitați obișnuite, dar a celei mai bune – a unității de avangardă. Spre deosebire de mercenari, care sunt interesați, în primul rând, de beneficii și plata pentru servicii. Până la acest moment, niciunul dintre medicii din echipă nu s-a interesat de salariu.

Cât privește experiența. În primul rând, 2 săptămâni nu este o perioadă atât de mare pentru a face concluzii globale, deși, desigur, în acest timp au fost deja obținute anumite realizări și se fac în permanență ajustări în cadrul procesului de activitate a Centrului.

Și, în al doilea rând, lumea s-a ciocnit cu virusul COVID-19 pentru prima dată, astfel încât fiecare țară, afectată de acesta, va trebui să treacă prin EXPERIENȚA PERSONALĂ.

Nu sunt părtaș al „Сonspiracy theory”, dar „statisticile optimiste” ale Chinei îmi provoacă îndoieli. Și acest lucru e confirmat de faptul că reprezentanții acestei țări se pare că însăși s-au îndoit de cifrele furnizate, continuând să le ajusteze și adăugând în ultimele zile (15 aprilie) încă 1.300 de morți.

Pe de altă parte, optimismul inițial, sau, mai degrabă ’’inerția strategică” a unor țări ca Italia, Franța, Spania și Marea Britanie s-a transformat, ulterior, într-o adevărată dramă a întregului sistem de asistență medicală. În acest moment, avem experiența dubioasă a Chinei și experiența proastă a Europei (Italia, Spania și alte țări), pe care, cu siguranță, nu ar trebui să ne bazăm.

Vorbind despre „experiența personală” , am în vedere că fiecare țară își are ”propriul” sistem de asistență medicală și finanțare, ”propriul” grup de vârstă a populației și „setul” său de boli cronice inerente acestui grup și acestei țări, până la urmă, chiar și gândirea și mentalitatea fiecărei țări sunt ”proprii” (este dificil să ne imaginăm chinezi care au plecat la grătar în timpul carantinei, deși acest lucru se întâmplă frecvent la noi, dar și la italieni, care o perioadă destul de îndelungată se adunau pentru zile de naștere pe furiș de poliție…)

Așadar, bine cunoscuta înțelepciune populară despre aceea că „deșteptul învață din greșelile altora, iar prostul – din ale sale” nu funcționează în cazul COVID-19. Fiecare țară va trebui să-și parcurgă calea sa, să-și acumuleze propria experiență și să-și bată ”cucuiele” proprii.

„Medicii se infectează, mor, echipamentul de protecție nu funcționează !!!”

Faptul că oamenii se infectează și mor, este întotdeauna alarmant, medicii fiind, în principiu, mai susceptibili să se infecteze decât oricine altcineva. Pentru că, spre deosebire de cealaltă parte a populației, ei nu își pot permite să se izoleze și să stea acasă. Medicii se pot infecta fie în ​​transportul public – atunci când merg spre serviciu, fie de la pacient, sau, în final, chiar și la locul de muncă – de la un coleg, care trăiește în aceleași condiții ca toți, și poate nici nu suspectă că este purtător.

Cât privește echipamentul de protecție. Echipamentele moderne de protecție personală, chiar și cele mai avansate, nu oferă o garanție de 100%, deoarece nu sunt ermetice. Fața, gâtul, încheieturile, cu toate eforturile, rămân zonele cele mai vulnerabile. O garanție absolută ar putea fi oferită doar de un costum spațial sau virusologic,Ja cu furnizare de aer din exterior, ceea ce este nerealist în această situație.

Astfel, având în vedere că scopul – evitarea completă a infecției este de neatins, el necesită a fi ajustat, și anume – minimizarea riscului de infecție, eliminând sarcina virală maximă.

Voi încerca să fac o analogie: când s-a produs accidentul de la Cernobâl, lichidatorilor accidentului, care lucrau în epicentru, li se măsura constant doza de radiații primite, astfel încât să nu depășească norma admisă, altfel aceștia erau sortiți morții.

Și în cazul COVID-19, trebuie utilizate echipamente individuale de protecție, deoarece, chiar dacă acestea nu vor asigura o protecție de 100% de infecție (vezi mai sus), vor reduce, cu siguranță, încărcătura virală asupra organismului – și aceasta este cert.

Iertați-mă, virologi, epidemiologi, infecționiști (sunt chirurg de profesie), ansamblul încărcăturii virale minime într-un corp tânăr poate fi asemănat cu conceptul demult uitat de „variolație” – metodă de imunizare activă împotriva variolei prin introducerea conținutului veziculelor varice ale unei persoane bolnave.

Această metodă a fost utilizată înainte de apariția metodei lui Jenner, tatăl vaccinării. Dar dacă facem o analogie cu această situație acum, când încă nu există vaccin, atunci este foarte posibil să presupunem că există o legătură certă între obținerea dozei minime de virus și evoluția bolii într-o formă asimptomatică sau ușoară, urmată de dezvoltarea imunității împotriva coronavirusului (posibil persistente).

Dacă doriți, considerați această opinie ca fiind parascientifică. Nici într-un caz nu pledez pentru infectarea activă a oamenilor. O asemenea idee sedițioasă nu i-ar apărea nici măcar unui chirurg! Dar, de îndată ce oamenii, inclusiv medicii, continuă să se infecteze, iar cei mai mulți dintre ei suportă boala într-o formă asimptomatică sau ușoară, nu ar trebui să considerăm o analiză pozitivă la coronavirus drept o sentință și să cedăm panicii. În acest fel, toți vom dezvolta imunitate colectivă.

Toate cele spuse mai sus se aplică persoanelor tinere și sănătoase, dar există și cei, pentru care chiar și o mică încărcătură virală poate avea consecințele cele mai grave, uneori ireversibile. Vorbim despre oamenii în vârstă, cei care suferă de boli cronice etc. – adică despre grupurile de risc. Toți cei care aparțin acestor grupuri, la modul ideal, ar trebui să se autoizoleze. Dacă acest lucru nu este posibil, atunci, cel puțin, cât se poate de rar să iasă din casă și, cu atât mai mult, să nu meargă la serviciu. Această afirmație este valabilă și pentru personalul medical care face parte din grupul de risc.

O frază, devenită înaripată, din filmul cu același nume: „Doar bătrânii intră în luptă”, astăzi poate fi perefrazată în: „Doar tinerii intră în luptă”. Tinerii medici sunt mai rezistenți la stres, atenți, exacti, și, cel mai important – suportă boala mai ușor.

Cât de curând se va termina?

Nimeni nu poate oferi astfel de prognoze. Se crede că pentru ca epidemia să se reducă, trebuie dezvoltată imunitatea colectivă. Ei și apoi va apărea vaccinul și va fi posibilă vaccinarea pentru evitarea bolii.

Remarcăm faptul că COVID-19 nu este prima epidemie cu care se confruntă umanitatea. Umanitatea a supraviețuit ciumei, variolei, „spaniolei” și nu a dispărut, deși echipamentele de protecție personală erau, în mod cert, inferioare.

Și încă câteva cuvinte, în concluzie. Deși au provocat mari suferințe și milioane de victime, epidemiile anterioare au avut, totuși, un mare plus: în acele timpuri nu au existat psihoze în masă în jurul a ceea ce se întâmplă, fundalul psiho-emoțional al societății și al individului în particular a fost mai calm, ceea ce a contribuit la o imunitate mai puternică și o mai puțină sensibilitate la boli (comparativ cu ceea ce se întâmplă astăzi grație dezvoltării actuale și a influenței mass-media…).

Imi cer scuze daca optimismul meu a ranit sentimentele alarmistilor.

P.S. Există în lume și pesimiști și optimiști… pentru echilibrul general. Cineva trebuie să inventeze cum să zbori, iar cineva – de a evita impactul dur cu pământul.

 

 

Cu respect,
director al IMSP „CENTRUL COVID-19 CHISINĂU”,
doctor în științe medicale,
chirurg
Oleg Crudu