Anual, la 12 octombrie este marcată Ziua Mondială a Artritei. Așa cum scopul acestei zile este de a atrage atenţia şi de a informa populaţia referitor la patologia reumatologică, șeful secției Reumatologie, dr. Valeriu Corotaș, vine cu o serie de recomandări referitoarea la profilaxia artritei.
Artrita este o boala ce se manifesta prin inflamarea articulațiilor. Trebuie să menționăm că această boală poate afecta nu doar persoanele în vârstă, ci şi tinerii, uneori copiii.
Artrita este o afecțiune care nu are vindecare, astfel ca masurile de prevenție sunt extrem de importante.
- O primă recomandare pentru a preveni această afecțiune este să faceți cât mai multă mișcare și să adoptați un stil de viață activ.
- Chiar dacă este greu de prevenit situații accidentale, încercați să le evitați. Accidentele și infecțiile vă pot afecta articulațiile. La aceste articulații, rata de apariție a artritei este mult mai mare decât la cele care nu au suferit accidente.
- O altă recomandare este să adoptați un stil de viață echilibrat și sănătos, precum și si să mențineți o greutate corporală normal.
- Alimentația echilibrată și sănătoasă este un alt factor de prevenție a patologiilor articulațiilor. Astfel, încercați să consumați cât mai mulți acizi grași omega 3, semințe si ulei de in, nuci, ouă, ghimbir și turmeric, roșii, ardei iute sau vinete. Evitați margarina și uleiurile vegetale polinesaturate (ulei de porumb, de soia).
În cazul artritei, zonele cel mai afectate rămân genunchi, șoldurile, gâtul, partea inferioară a spatelui și degetele. Vă propunem spre atenție o serie de exerciții care contribuie la prevenția patologiilor articulațiilor:
Ridicări ale picioarelor
Așează-te pe partea dreapta, sprijinindu-te în cotul aferent și în pumnul stâng, cu picioarele întinse. Ridică lent piciorul stâng, menținându-l întins. Rămâi cu el în aer timp de câteva secunde, apoi coboară-l încet. Repetă mișcarea de 10 ori, după care procedează la fel cu piciorul drept.
Rotirea genunchilor
Așează-te pe spate, îndoaie genunchii, ținând tălpile pe podea. Coboară genunchii spre dreaptă, până când simți mușchii coapselor întinși. Rămâi astfel 5 secunde, apoi ridică ușor genunchii, revenind la poziția inițială. Ia o pauza de 10 secunde. Repetă mișcarea de coborâre a genunchilor spre stânga.
Procedează în acest mod de 10 ori pentru fiecare parte.
Flexarea genunchilor
Așează-te, ținând picioarele apropiate. Ține mâinile la spate, pe podea, pentru a te sprijini în ele. Trebuie să îndoi ușor genunchiul drept, prin alunecarea tălpii pe podea. Flexează piciorul cât poți de mult, ducând genunchiul spre piept. Păstrează poziția pentru 5-6 secunde, apoi revino cu piciorul în poziția inițială, tot prin alunecare. Repeta mișcarea de 10 ori, făcând o pauza de 10 secunde între fiecare set de repetiții.
Procedează în același mod și pentru piciorul stâng.
Pentru a preveni durerile de spate vă recomandăm o serie de exerciții care vor lucra mușchii spatelui, mușchii abdominali, mușchii coapselor, mijlocului, umerilor, pieptului.
Repetați fiecare exercițiu de 10 ori.
Pentru articulațiile mâinilor sunt recomandate următoarele exerciții:
Mai jos găsiți câteva exerciții recomandate pentru cei care își petrec toată ziua la birou.
Cu toate astea, dacă acuzați dureri articulare și umflare, rigiditate articulară, încălzirea zonei afectate, roșeață, limitarea mobilității articulațieii, oboseală mai ales dimineața, consultați medicul reumtolog sau medicul ortoped. Diagnosticul se bazează pe examinarea clinica, anamneza are un rol foarte important precum și pe analizele de laborator și pe baza radiografiilor.
V. Corotaș, șef secția Reumatologie, IMSP SCM ”Sfânta Treime”