logo
  • Birou de Informatii
    022-43-85-15
  • Informații
    060740791
  • Despre proiectul în cauză, dar și particularitățile specialității Optometrie relatează Dumbrăveanu Lilia, d.ș.m, conferențiar uuniversitar Catedra oftalmologie și optometrie, USMF „Nicolae Testemițanu”.

    Dna Dumbrăveanu, Vă rugăm să ne oferiți detalii despre proiectul implementat în cadrul IMSP SCM „Sfânta Treime”?
    Programul de colaborare Moldo-Norvegian în optometrie. Îmbunătățirea asistenței primare a sănătății oculare în Moldova, a fost inițiat în 2015 cu suportul financiar al partenerilor din Norvegia. Scopul proiectului constă în crearea unui sistem de educație al optometriștilor în Republica Moldova, în cadrul USMF “Nicolae Testemițanu”. Proiectul este implementat în colaborare cu Universitatea din sud-estul Norvegiei (Kongsberg) și USMF “Nicolae Testemițanu”. Durata de realizare – 5 ani.

    Care sunt activitățile deja implementate ale proiectului?
    Începând cu anul 2017, în cadrul USMF “Nicolae Testemițanu” a fost inițiată specialitatea Optometrie cu durata de studii de 4 ani. Profesia de Optometrist este recunoscută în nomenclatorul de meserii din Republica Moldova şi la nivel european prin ECOO (Comisia Europeană de Optică şi Optometrie). Datorită proiectului, Clinica Oftalmologie din cadrul IMSP SCM “Sfânta Treime”, a fost dotată cu echipament modern atât pentru instruirea studenților optometriști, cît si pentru examinarea și diagnosticarea pacienților cu probleme de refracție: truse de lentile, focimetre, pupilometre, biomicroscoape, oftalmoscoape, retinoscoape, lentile Wolk.

    Ce presupune specialitatea de optometrist?
    Este o specialitate nouă pentru Republica Moldova. Optometristul este cel care descifrează viciile de vedere în faza iniţială, le evaluează şi le corectează. Ei examinează pacienții cu acuitate vizuală deficitară, prescriu și montează ochelari și lentile de contact, acordă consultații cu privire la utilizarea acestora sau a altor aparate de corecție a vederii.
    Specialiștii în optometrie sunt necesari pentru a depista viciile de refracție, a examina și a da recomandări care permit prevenirea tulburărilor vizuale. De asemenea, optometriștii patrticipă la conceperea, crearea și promovarea echipamentelor optice pentru corecţia vederii.

    Unde vor putea fi angajați specialiștii în optometrie?

    După absolvirea facultății Optometristul poate fi:

    • angajat în instituții medicale pentru a lucra sub directa îndrumare a medicului oftalmolog specialist;
    • angajat în unităţile producătoare de echipament optic de corecție;
    • organizatorul şi conducătorul propriului cabinet optometric, atelier de prelucrare şi montare a ochelarilor şi altor sisteme de corecție;
    • poate activa în laboratoarele pentru testarea capacităţilor vizuale, în instituţii specializate care se ocupă de asistenţa socială a populaţiei şi profilaxie (şcoli, instituţii speciale, cămine de copii instituţionalizaţi etc.);
    • poate activa în cadrul firmelor care se ocupă cu comercializarea şi întreţinerea aparaturii şi echipamentelor optometrice.

Dezvoltat WEB-SOLUTION GROUP