logo
  • Birou de Informatii
    022-43-85-15
  • Informații
    060740791
  • În data de 17 noiembrie, în Republica Moldova este marcată Ziua Națională de Renunțare la Fumat. Acest eveniment este marcat din anul 2013, la inițiativa Consiliului Național Coordonator în domeniul Controlului Tutunului. Scopul evenimentului este de a spori gradul de conștientizare a populației privind efectele nocive ale consumului de tutun, dar și descurajarea utilizării acestuia sub orice formă.

    Consumatorii de tutun și produse conexe au un risc mai mare pentru un șir de boli, printre care se numără bolile cardiovasculare, cerebrovasculare  și cele pulmonare. Totodată, produsele de tutun determină nașteri premature și greutate mică a copilului la naștere, iar la nou-născuți crește riscul apariției sindromului morții subite a sugarului.

    Rețineți! Toate produsele din tutun (țigarete, tutun de rulat, tutun pentru narghilea, tutunul care nu arde, cu încălzire electrică), cât și produsele conexe (țigarete electronice și produse din plante pentru fumat) sunt un pericol și afectează grav sănătatea.

    La nivel global, consumul de tutun ia anual viața a peste 8 milioane de oameni. Totodată, din numărul total de decese provocate de cancer anual, în 25% de cazuri este implicat consumul de tutun. Din toate tipurile de cancer tutunul influențează cel mai mult decesele prin cancer pulmonar și este implicat în 90% din acestea.

    În Republica Moldova se estimează, că peste 25,3% din populație fumează activ, inclusiv 43,5% bărbați și 5,6% femei. Anual, în țara noastră în jur de 5600 de persoane decedează din cauza consumului de tutun.

    Niciodată nu este prea târziu să te lași de fumat! Renunțarea poate aduce beneficii tuturor, la orice vârstă, deoarece organismul începe să se recupereze. Iată câteva beneficii ale renunțării la fumat:

    • La 20 de minute, scade ritmul cardiac și tensiunea arterială.
    • După 12 ore, nivelul de monoxid de carbon din sânge scade la normal.
    • În 2-12 săptămâni, se îmbunătățește circulația sanguină și funcția pulmonară crește.
    • În 1-9 luni, diminuează tusea și se normalizează respirația.
    • După 1 an, riscul de boală coronariană scade cu 50%.
    • După 5 ani, este redus riscul de accident vascular cerebral.
    • După 10 ani, riscul de cancer pulmonar scade în jumătate față de cel al unui fumător.
    • După 15 ani, riscul de boală coronariană este egal ca al unui nefumător.

    Unica cale de a evita consecințele consumului de tutun și al produselor conexe este renunțarea la fumat, iar majoritatea persoanelor care încearcă sa renunțe au nevoie de multă convingere, voință și timp.

Dezvoltat WEB-SOLUTION GROUP