Termenul ”anestezie”, folosit pentru prima dată în antichitate de Platon, a fost introdus cu semnificația sa actuală de către Wendel Holmes (1846). În traducere termenul este expresia acelei stări reversibile a organismului viu în care este abolită orice senzație.
Nevoile chirurgicale s-au confruntat dintotdeauna cu problema combaterii durerii în timpul operațiilor și în perioada postoperatorie. Durerea, în ciuda rolului benefic, de semnal împotriva amenințării de leziune a rămas, prin intensitatea excesivă, un dușman de temut cu care omul a trebuit sa lupte.
Dar orice istoric al anesteziei îi revendică începutul, desigur intr-un sens anecdotic, încă de la apariția biblică a femeii pe pământ. ”Creatorul, primul anestezist, înainte de a fi chirurg, l-a „adormit” pe Adam ca după aceea operându-l, să o creeze din coasta sa pe Eva.” Dar secretul acestui gest terapeutic va rămâne încă mult timp necunoscut oamenilor.
Încă din antichitate, medicina hipocratică folosea diferite extracte de plante (hioscina, scopolamina, opiumul) pentru combaterea durerii. În anul 1839, Velpeau nota cu convingere: ”a opera fără dureri este o himerade care spiritul uman nu se va putea apropia”. Marele chirurg francez nu știa cât de aproape se afla de momentul când aceasta himeră va fi ajunsă și folosită de om. La numai 3 ani de la afirmația lui Velpeau, în ziua de 30 martie 1842, Crawford William Long (1815-1878), a efectuat prima anestezie cu eter pentru extirparea unei tumori a regiunii suboccipitale la pacientul sau, John Venable. El nu și-a comunicat rezultatele astfel încât inventatorul anesteziei cu eter este considerat W.T.G. Morton (1819-1868), autorul primei comunicări, în anul 1846.
Pe parcursul anilor, mai bine de un secol practica anestezică a făcut paşi uriaşi datorită progresului tehnico-ştiinţific, performanțelor farmacologice, cât şi iscusinţei şi tenacităţii specialiştilor în domeniu. Astăzi, datorită managementului perioperator anestezic, chirurgia modernă îşi poate desface larg aripile pentru a înfrunta noi provocări, fiind asistată de tehnicile loco-regionale de anestezie şi până la anesteziile generale cu ventilaţie mecanică folosite astăzi pe larg în operaţii de transplant, chirurgie cardiacă, neurochirurgie etc.
Practica anestezică nu este o simplă injecţie de abolit durerea sau adormit, cum este primit să creadă adesea comunitatea pacienţilor noştri. De fapt, aceasta implică mult mai multe procese de monitorizare, de substituţie, de analgezie, de confort psiho-emoţional insuflat pacientului încă de la prima vizită preanestezică, de resuscitare(în caz de necesitatea) sau pur şi simplu de menţinere a funcţiilor vitale la valorile admisibile pentru a minimiza complicaţiile postoperatorii, şi ai oferi pacientului siguranţa pentru actul perioperator.
Actualmente, tendinţa comunităţilor chirurgicale din întreaga lume este: ”niciun pacient în sala de operaţie fără asistenţă anesteziologică”. În ţara noastră, din păcate mai sunt întâlnite cazuri când pacientul este luat în sala de operaţii fără asistenţa anesteziologică, confruntându-se ulterior cu complicaţiile şocului dolor, astfel creând situaţii de stres pentru întreaga echipă de lucru şi amintiri neplăcute pentru pacient.
În cadrul Spitalului Clinic Municipal “Sfânta Treime”, întreaga echipă de anesteziologi alături de Clinica Universitară Nr.2, urmăreşte scopul de a preveni complicaţiile legate de actul perioperator, prin prezenţa indispensabilă la capul fiecărui pacient care intră în sala de operaţie oferindu-i încredere şi suport.
Dr. Lilia Țîganciuc
Șefa secției Anesteziologie.
IMSP SCM ”Sfânta Treime”
Anesteziologie
