Ziua Mondială a Sănătății Mintale a fost instituită din anul 1992 de către Federația Mondială de Sănătate Mintală și este marcată în fiecare an în data de 10 octombrie. În anul 2022, genericul Zilei Mondiale a Sănătății Mintale este ”Să facem din sănătatea mintală și din bunăstarea pentru toți o prioritate globală!”
Mai bine de 30 de ani, prin diverse acțiuni, organizatorii acestui eveniment mondial au scopul creșterii gradului de conștientizare și educație publică pentru o înțelegere mai bună a bolilor mintale și a tulburărilor de comportament.
Potrivit Organizației Mondială a Sănătății, pandemia a avut și continuă să aibă un impact major asupra sănătății noastre mintale. Pandemia de COVID-19 a creat o criză globală a sănătății mintale, alimentând stresul pe termen scurt sau lung și periclitând sănătatea mintală a milioane de persoane. Potrivit estimărilor, numărul tulburărilor de anxietate și depresie au crescut cu 25% în timpul primului an de pandemie. În același timp, serviciile destinate sănătății mintale au fost grav perturbate, iar discrepanțele de tratament pentru afecțiunile din domeniul sănătății mintale s-au amplificat.
Sănătatea mintală reprezintă o problemă prioritară de sănătate publică și pentru Republica Moldova. În prezent, la nivel național activează 40 Centre Comunitare de Sănătate Mintală în fiecare raion și municipiu.