Stimați colegi! Vă felicităm cu ocazia Zilei Internaţionale a Asistenţilor Medicali/Nurselor. Astăzi sărbătorim profesionalismul și valoarea umană a colegilor noștri, frumusețea profesiei de asistent medical și mândria de a o practica.
Pentru munca Dumneavoastră cu abnegaţie Vă mulţumim din suflet!
Cu profund respect, administrația IMSP SCM „Sfânta Treime”
În acest context, dna Veronica Mîța, asistenta medicală principală la IMSP Spitalul Clinic Municipal Sfanta Treime, a vorbit în cadrul emisiunii „Matinal Național”, despre importanța acestei profesii în sistemul sănătății, valoarea asistenților medicali in suportul oferit pacienților.
Mai cu seamă a fost vizibil în perioadă de pandemie Covid-19, în care asistenții medicali din prima linie au luptat la propriu și la figurat pentru viața și vindecarea pacienților. Cu certitudine, este o profesie care necesită foarte multe cunoștințe și empatie a spus dna Veronica Mîța: ”Dorința de a ajuta pe cei în nevoie, dorința de a le alina durerea celor suferinzi, precum și empatia față de cei aflați în suferință, am resimțit-o încă de mică, deoarece locuiam lângă spitalul din sat. Iar când am absolvit scoală fără să ezit am mers la colegiu medical. După absolvirea colegiului în 1976 am fost angajată la spitalul “Sfânta Treime” unde activez până în prezent.
Spitalul a fost deschis și cu aportul nostru, nu voi uita niciodată primele gărzi, primii pacienți. Pe parcursul activitații am avut o mare pasiune și dragoste față de profesia de asistent medical. Fiecare pacient care primea tratament în secție și pleca acasă cu bucuria cea mare de vindecare, ne bucuram înpreună cu colegii de succesul nostru. Au trecut ani de activitate și succese și ne-am pomenit în față cu o pandemie fără precedent.
Anul 2020 a fost foarte complicat de activat ținând cont de multe probleme care au apărut. Infectarea în masă a asistenților medicali, pacienți mulți și foarte gravi cu hemoragii, complicații Covid, post-Covid, aveau necesitate de foarte multă atenție, tratament și îngrijire. Un volum mare pentru asistentul medical, in acest context vreau să zic că este nevoie de a revedea normativele de pacienți la un asistent medical, pentru ca toți cetățenii țării noastre să benefecieze de asistență medicală la cel mai înalt nivel, iar asistentul medical să reușească să le ofere.
Cu deosebită plăcere vreau să remarc activitatea asistenților medicali din cadrul spitalului “Sfânta Treime”. A fost un an de grea încercare, însă în această perioadă s-a evidențiat profesionalismul, responsabilitatea și devotamentul.
Misiunea asistenților medicali este să ajute oamenii, să le aline durerea. Anul acesta activând în condiții dificile au demonstrat o mare dăruire, au fost un exemplu de onoare a datoriei profesionale.
De ziua asistentului medical, îmi exprim gratitudinea pentru ceea ce faceți, vă adresez sincere urări de sănătate dvs. și familiilor. Să aveți parte de apreciere și recunoștința pacienților. La mulți ani!”