logo
  • Anticamera
    022 44-11-85
  • Informații
    060740791
  • Ziua Mondială a Bolii Pulmonare Obstructive Cronice (BPOC) este marcată în acest an pe 21 noiembrie. Această zi a fost înființată în 2002 la sugestia OMS și a Inițiativei Globale pentru bolile pulmonare obstructive cronice (Global Initiative for Chronic Obstructive Lung Disease, GOLD) – o organizație care colaborează cu profesioniști și funcționari din domeniul sănătății. Organizațiile internaționale au creat această zi pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la BPOC și pentru a promova tratamentul și prevenirea acestei boli pentru pacienții din întreaga lume. În acest an, genericul „ Niciodată prea devreme, niciodată prea târziu” a fost ales pentru a atrage din nou atenția tuturor asupra acestei boli insidioase, din cauza căreia își pierd viața milioane de oameni.

    Boala pulmonară obstructivă cronică este un nume comun pentru o serie de boli în care se observă o perturbare constantă a mișcării fluxului de aer din plămâni. Această boală este dificil de diagnosticat, pune în pericol viața multor persoane și, din păcate, este imposibil de vindecat complet, deși tratamentul adecvat poate încetini dezvoltarea sa.

    Cele mai frecvente simptome ale BPOC sunt: sufocarea (sau o senzație de lipsă a aerului), sputa anormală (un amestec de saliva și mucus în căile respiratorii), tuse cronică. Pe măsură ce boala progresează, se adaugă simptome noi: respirație șuierătoare, presiune în piept, pierdere în greutate, anorexie, oboseală, leșin, activitatea fizică zilnică devine dificilă (chiar devine dificil să urcați câteva trepte sau să mutați o valiză).

    Principalele cauze ale dezvoltării bolii sunt, în primul rând, fumul de tutun, inclusiv fumatul pasiv, poluarea aerului, substanțe chimice volatile și praful la locul de muncă, infecții frecvente ale tractului respirator inferior etc.

    Statisticile arată că numai în 2012 au murit mai mult de 3 milioane de persoane de BPOC, constituind 6% din totalul deceselor la nivel global. Se estimează că, în deceniile următoare, din cauza expunerii continue la factorii de risc și îmbătrânirea populației, mortalitatea cauzată de BPOC ar putea crește până la o prevalență globală de 11,7%. Se estimează că în următorii 30 de ani, numai din cauza creșterii prevalenței fumatului în țările în curs de dezvoltare și îmbătrânirea populațiilor din țările cu venituri ridicate, prevalența BPOC va crește cauzând anual, până în 2030, câte cca 4,5 milioane de decese.

    În țările europene cca 4-10% dintre adulți au BPOC, iar din cauza consumului crescut de tutun în rândul femeilor din țările cu venituri ridicate, boala afectează aproape în mod egal atât bărbații, cât și femeile.

    În R.Moldova, în ușoară creștere este mortalitatea populației prin bronșita cronică obstructivă – dacă în anul 2016 mortalitatea cauzată de BPOC a constituit 19,4 cazuri la 100 mii locuitori, în anul 2017 a sporit până la 20,0 cazuri la 100 mii populație.

    Printre măsurile de prevenire se numără renunțarea la fumat, consilierea și vaccinarea. Dacă resursele și timpul efectiv sunt dedicate renunțării la fumat, pot fi obținute rate de succes pe termen lung de până la 25%. Vaccinul antigripal, administrat în perioadă pre-sezon poate reduce bolile grave, cum ar fi infecțiile căilor respiratorii inferioare, care necesită spitalizare și cazurile de deces la pacienții cu boli cronice, inclusiv cu BPOC.

    Vaccinul pneumococic este recomandat pacienților cu vârsta ≥ 65 de ani și persoanelor mai tinere cu BPOC, la care persistă alte maladii cronice ale inimii sau plămânilor.

     

    Mai multe informații despre BPOC ne va relata
    Mihail Lupan,
    medic internist categoria superioară,
    șef secție Boli interne nr.2

     

Dezvoltat WEB-SOLUTION GROUP