logo
  • Anticamera
    022 44-11-85
  • Informații
    060740791
  • Anual, pe data de 22 aprilie, este marcată Ziua Mondială a Pământului, încurajându-ne să ne unim eforturile și să luăm măsuri pentru o planetă mai sănătoasă și un viitor mai luminos. Tema evenimentului pentru acest an este ”Planeta versus Plasticul”, ce evidențiază angajamentul nostru comun de a aborda direct riscul pentru sănătate al materialelor plastice și a contribui la eliminarea rapidă a tuturor obiectelor de unică folosință din plastic, vizând o reducere îndrăzneață de 60% a producției de plastic, până în a. 2040. 

    Scopul evenimentului este de a promova bunele practici în lupta cu deșeurile din plastic și de a îndemna populația, instituțiile și întreprinderile să renunțe la diverse ambalaje și produse de plastic, pentru a reduce cantitatea deșeurilor de plastic care ajung la gropile de gunoi și poluează mediul.

    Deșeurile din plastic afectează biodiversitatea, contribuie la creșterea încălzirii globale, dăunează plantelor, animalelor și oamenilor.

    Amploarea totală a impactului asupra sănătății umane este încă insuficient cercetată, dar există deja dovezi, că substanțele chimice din materialele plastice sunt asociate cu tulburări endocrine, tulburări de dezvoltare, anomalii de reproducere și cancer, aceasta fiind un motiv suficient pentru a adopta o abordare preventivă a poluării cu plastic.

    De asemenea, cercetările demonstrează că, dacă practicile actuale vor continuă fără încetare, va creștere numărul bolilor hormonale, a cancerelor, a leziunilor sistemului cardiovascular legate de producția și consumul de plastic, etc.

    Ce putem face?

    Sunt multe lucruri pe care le putem face pentru a reduce riscul poluării mediului cu plastic și a îmbunătăți modul în care se gestionează deșeurile din plastic în comunitatea noastră, inclusiv:

    • Faceți cumpărături în mod durabil: când mergeți la cumpărături, alegeți alimente fără ambalaj din plastic și utilizați pungi reutilizabile pentru transportarea cumpărăturilor;
    • Adoptați un stil de viață fără deșeuri din plastic: optația pentru produse durabile, prietenoase cu mediu – căni de cafea reutilizabile, sticle de apă, ambalaje alimentare, etc.
    • Alegeți produse de îngrijire personală fără plastic: produsele de îngrijire personală sunt o sursă majoră de microplastice, care sunt spălate în oceane direct din băile noastre. Optați pentru produse de igienă și cosmetice fără plastic;
    • Participați la activitățile de salubrizare a mediului, organizate în comunitate.

    Planeta noastră se sufocă de plastic! Este timpul să schimbăm modul în care producem, consumăm și aruncăm plasticul pe care îl folosim.

Dezvoltat WEB-SOLUTION GROUP