logo
  • Birou de Informatii
    022-43-85-15
  • Informații
    060740791
  • Pentru prima dată, în Republica Moldova, este desfășurată Săptămâna națională de utilizare corectă a produselor biocide, cu genericul „Aplicarea bunelor practici în utilizarea produselor biocide!”.  Specialiștii își propun ca scop creșterea gradului de conștientizare, informare și responsabilizare a principalilor actori implicați în gestionarea produselor biocide și a populației privind importanța utilizării corecte a produselor biocide și asigurării unui nivel ridicat de protecție a sănătății publice.

    Una dintre preocupările domeniului sănătății publice este utilizarea corectă a produselor biocide. Acestea sunt folosite, pe scară largă în domeniul medical, la prevenirea și controlul infecțiilor nosocomiale, sterilizarea dispozitivelor medicale, dezinfectarea suprafețelor și a apei, antisepsie cutanată.

    În ultimii ani, în contextul pandemiei COVID-19, a sporit semnificativ diversitatea produselor biocide, astfel a crescut și disponibilitatea acestora. Utilizatorii neprofesioniști gestionează diverse produse chimice, inclusiv produsele biocide în scop casnic, menajer, pentru dezinfectarea mâinilor, suprafețelor etc, deși acest lucru nu este recomandabil. Ingredientele active ale acestora (alcoolul, clorul şi compuşii de clor, apa oxigenată, acid peracetic, fenoli, compuși de amoniu cuaternar, betadine etc.) sunt utilizate pe scară largă în produsele de uz casnic și alte produse de consum (șervețele, produse de curățare, detergenți, dezinfectanți), iar utilizarea acestora reprezintă surse majore de expunere în mediul habitual, ocupațional. Înainte de aplicare este important să cunoaștem care este potențialul impact asupra sănătății.

Dezvoltat WEB-SOLUTION GROUP