logo
  • Anticamera
    022 44-11-85
  • Informații
    060740791
  • Ziua Mondială cu privire la Protecţia Urechii şi a Auzului (International Day for Ear and Hearing), a fost stabilită de către Organizația Mondială a Sănătății în anul 2007 cu scopul de a crește gradul de conștientizare privind importanța păstrării auzului.

    Data de 3 martie – a treia zi din cea de-a treia lună a anului – a fost aleasă datorită formei numerelor 3.3, reprezentative pentru cele două urechi (decizia a fost la luată la Conferința Internațională privind prevenirea afectării şi reabilitarea auzului, care s-a desfăşurat în 2007 la Beijing, China).

    În prezent, pierderea auzului este considerată una din cele mai frecvente forme de invaliditate senzorială din lume. OMS constată că circa 360 milioane de oameni suferă de surditate și alte tulburări ale auzului, conform datelor distribuite de această organizație:

    · 9 % – copiii până la 15 ani;

    · 46 % – persoanele peste 65 ani;

    · 45 % – persoane apte de muncă.

    Se presupune că aproximativ 50 % dintre persoanele cu deficiențe de auz nu au consultat niciodată medicul otorinolaringolog și nici măcar nu sunt conștienți că ar putea avea astfel de tulburări ale auzului. Așadar cifra reală depășește numărul de 360 milioane, despre care am menționat mai sus.

    Despre importanța menținerii sănătății urechii și auzului puteți afla (accesând acest link) de la doctorul în științe medicale, conferențiar universitar catedra otorinolaringologie USMF „N. Testemițanu”, medic otorinolaringolog categorie superioară, Vasile Cabac.

Dezvoltat WEB-SOLUTION GROUP