logo
  • Anticamera
    022 44-11-85
  • Informații
    060740791
  • Anual, pe data de 7 aprilie, marcăm Ziua Mondială a Sănătății – ziua fondării Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Tema evenimentului din acest an este ,,Sănătatea mea, dreptul meu”, fiind selectată pentru a susține dreptul tuturor de a avea acces la servicii de sănătate, educație și informație de calitate, precum și la apă potabilă sigură, aer curat, alimentație bună, locuințe confortabile, condiții decente de muncă și odihnă, libertatea de discriminare.

    Sănătatea ca drept al omului este recunoscută în Constituția OMS (1948), Declarația Universală a Drepturilor Omului (1948) și în multe alte tratate internaționale privind drepturile omului. Toate statele membre ale OMS au ratificat cel puțin un tratat care recunoaște dreptul la cel mai înalt standard posibil de sănătate fizică și mentală.

    Dreptul la sănătate este strâns legat de și depinde de realizarea altor drepturi ale omului, inclusiv: dreptul la viață, hrană, locuință, muncă, educație, intimitate, acces la informații, la libera circulație, etc.

    În întreaga lume, dreptul la sănătate a milioane de oameni este din ce în ce mai amenințat. Bolile și dezastrele sunt cauzele de deces și dizabilitate. Conflictele  distrug vieți, provoacă durere, foame și suferință psihologică. Arderea combustibililor fosili provoacă simultan criza climatică și poluarea aerului din interior și exterior, elimină dreptul de a respira aer curat, afectând o viață la fiecare 5 secunde.

    Consiliul OMS a constatat că cel puțin 140 de țări recunosc sănătatea ca un drept al omului în constituția lor. Totodată, cel puțin 4,5 miliarde de oameni, mai mult de jumătate din populația lumii nu a asigurată în totalitate cu serviciile de sănătate esențiale, în a. 2021. Aproximativ 930 de milioane de oameni din lume sunt expuși riscului de sărăcie din cauza cheltuielilor proprii pentru sănătate, care uneori reprezintă 10% sau mai mult din bugetul gospodăriei. În plus, pandemia de COVID-19 a perturbat și mai mult serviciile esențiale în peste 92% din țările lumii.

    Dreptul la sănătate este un drept fundamental al omului. Toată lumea trebuie să aibă acces la serviciile de sănătate de care au nevoie, oriunde și în orice timp, fără dificultăți financiare. Dreptul la sănătate include 4 elemente esențiale, interdependente: disponibilitate, accesibilitate, acceptabilitate și calitate.

    Sănătate pentru toți înseamnă sănătate bună și o viață împlinită pentru toți indivizii într-o lume prosperă și durabilă, fără războaie și conflicte.

    Pentru ca aceasta să devină realitate, avem nevoie de:

    • indivizi și comunități care au acces la servicii de sănătate de înaltă calitate, astfel încât să poată avea grijă de propria lor sănătate și de cea a familiilor lor;
    • lucrători din domeniul sănătății calificați care oferă îngrijiri de calitate, centrate pe oameni;
    • factorii de decizie politică angajați să investească în acoperirea universală a sănătății. Dovezile arată că sistemele de sănătate bazate pe o abordare a asistenței medicale primare este cea mai eficientă și mai rentabilă modalitate de a aduce serviciile pentru sănătate și bunăstare mai aproape de oameni.

    Acoperirea universală cu servicii de sănătate este un deziderat pe care mai multe țări tind să îl atingă, inclusiv și Republica Moldova.

    Sănătatea mea, dreptul meu!

Dezvoltat WEB-SOLUTION GROUP