Ziua Mondială a Anesteziei (World Anaesthesia Day) este sărbătorită anual pe 16 octombrie. În anul 1846 în aceeași zi, medicul stomatolog Thomas Morton condus de profesorul său, chimistul și medicul Charles Jackson a efectuat prima intervenție folosind anestezia cu eter. Astfel, Morton și Jackson au devenit nu doar inventatorii anesteziei, ci și primii anesteziologi.
Azi, anesteziologia este practica medicinii dedicată îngrijirii complete pacientului înainte, în timpul și după intervenția chirurgicală. Anestezistii sunt, de asemenea, experti in domeniul resuscitarii, tratamentului durerii si terapiei intensive. Astfel, 16 octombrie, este considerată în mod tradițional o sărbătoare profesională a anesteziologilor–reanimatologilor și a specialiștilor din acest domeniu al medicinii.
Activitatea medicilor anesteziologilor–reanimatologilor a fost întotdeauna considerată o muncă grea din punct de vedere psiho-emoțional, din cauză că zilnic văd oameni, care sunt în situații critice Luând în considerare situația la ziua de astăzi, prezența pandemiei și numărul pacienților gravi și extrem de gravi din secțiile de reanimare au crescut considerabil.
Astfel pe umerii medicilor anesteziologilor–reanimatologilor le revine marea responsabilitatea de a acorda asistența medicală în pofida pronosticurilor negative
Medicul deține o serie de sarcini importante:
- Evaluează starea generală a pacientului. Înainte de a utiliza calmante, medicul verifică funcționarea tuturor organelor și sistemelor pacientului. Corectitudinea consumului de medicamente depinde de acest lucru.
- Selectarea exactă a unei doze de medicament. Are în vedere vârsta, sexul, greutatea pacientului, starea generală și funcționarea întregului organism. Fiecare pacient este unic și, prin urmare, alegerea dozei de medicamente adecvate, are un rol important în timpul intervenției.
- Monitorizarea constantă a funcției organelor și sistemelor. Când utilizează anestezie generală, medicul măsoară în mod regulat presiunea arterială a pacientului, evaluează ECG și efectuează ascultarea plămânilor. În caz de necesitate, se efectuează o corecție corespunzătoare a stării pacientului etc.
Profesia de anesteziolog-reanimatolog, necesită capacitatea de a acționa rapid și eficient. Medicii acestei specialități se confruntă aproape zilnic cu situații în care li se acordă câteva minute să se gândească, iar uneori chiar secunde.
De aceea, pe lângă profesionalismul medicului anesteziolog–reanimatolog este necesar să dețină multiple calități ca: asumarea responsabilității decizie luate, hotărâre și un nivel înalt de rezistență la stres.
Stimați medici, care ați ales această specialitate dificilă. Vă felicităm cu prilejul zilei profesionale! Vă dorim succese în munca Dumneavoastră foarte responsabilă și pacienți cât mai recunoscători! De asemenea, vă dorim multă sănătate și fericire!