În dimineața acestei zile, peste 600 de flori au fost dăruite pacientelor internate la Spitalul Clinic Municipal ”Sfânta Treime”.
Pacientele au fost plăcut surprinse de faptul că florile le-au primit chiar din mâinile angajaților spitalului. Acestea s-au arătat încântate de gest și au ținut să adreseze cuvinte de mulțumire celor care în aceste zile se îngrijesc de sănătatea lor, dar și de crearea unei atmosfere speciale într-o zi importantă, dar pe care trebuie să o petreacă departe de familie.
De flori s-au bucurat și angajatele spitalului care sunt și azi la datorie! Această tradiție, de a oferi flori în contextul Zilei Internaționale a Femeii, este implementată de ani de zile la IMSP SCM „Sfânta Treime”.
Evenimentul a fost organizat cu suportul Comitetului Sindical din cadrul spitalului.