logo
  • Birou de Informatii
    022-43-85-15
  • Informații
    060740791
  • Zilnic, prin intermediul corespondenței, zeci de mesaje ajung la conducerea spitalului. În multe scrisori, pacienții remarcă capacitățile profesionale ale personalului medical, serviciile acordate și condițiile hoteliere bune asigurate pe toată perioada internării lor. Recunoștința pe care o exprimă și bucuria unui bilanț pozitiv al tratamentului este ceea ce îi mobilizează pe urmașii lui Hipocrate și le dă aripi în munca zilnică.

    Relevante sunt scrisorile de mulțumire adresate administrației spitalului și personalului medical al secției Oftalmologie și Microchirurgia Ochiului. Pacienții Maria U., Maria M., Raisa T., și Rostislav M. aduc mari mulțumiri doamnei Valentina Lupan, doctor în științe medicale, șefa secției Oftalmologie și Microchirurgia Ochiului, pentru consolidarea unei echipe profesioniste. Pacienții mărturisesc că au fost plăcut surprinși de atenția medicilor și de condițiile bune din spital. ”Un mulțumesc mare pentru medicul curant doamna Elena Josan, chirurg oftalmolog, asistentelor medicale, infermierilor, dar și tuturor celor care au avut un aport considerabil în a ne ajuta să vedem din nou lumina zilei”, se arată în scrisoare.

    Acest mesaj este împărtășit și de pacientul Rostislav M., care în mod deosebit îi mulțumește doamnei Lilia Dumbrăveanu, doctor în științe medicale, conferențiar universitar, șefa catedrei ”Oftalmologie și Optometrie” a USMF ”Nicolae Testemiţanu” din cadrul SCM ”Sfânta Treime”. Pacientul remarcă abilitățile profesionale ireproșabile și atitudinea plină de omenie a doamnei Dumbrăveanu, dorindu-i ei și întregului colectiv multă sănătate și prosperitate!

    Secția Oftalmologie și Microchirurgia Ochiului din cadrul IMSP SCM ”Sfânta Treime”, este destinată tratamentului pacienților cu patologie oftalmologică, oftalmochirurgia poluluil anterior a globului ocular (chirurgia cataractei inclusiv facoemulsificația cu implant LIO, a glaucomului, transplant cornean), chirurgia în caz de plăgi penetrante, contuzii, chirurgia plastică a anexelor globului ocular. Secția este înzestrată cu echipamente moderne pentru diagnostic și tratament, inclisiv chirurgical. Este unica în municipiu în care specialiștii oferă asistență oftalmologică pacienților din municipiu Chișinău dar și din întreaga țară.
    În anul 2025, au fost tratați peste 6000 de pacienți.

     

     

Dezvoltat WEB-SOLUTION GROUP