În ajunul Zilei Internaționale a Femeii, conducerea IMSP SCM „Sfânta Treime” a pregătit surprize tuturor femeilor din cadrul spitalului. În spiritul celei mai importante sărbători a primăverii, femeile au primit flori și cuvinte de recunoștință. Atmosfera de sărbătoare a fost resimțită de la primele ore ale acestei dimineți, când cele peste o 1100 de flori s- au transformat într-un covor multicolor.
Atmosfera de sărbătoare a culminat cu o ședință festivă, în care toate angajatele au fost felicitate călduros de dl Oleg Crudu. Domnia sa a exprimat cele mai sincere urări de bine tuturor domnișoarelor si doamnelor, menționând că, ziua de 8 martie a devenit o sărbătoare care celebrează puterea și gingășia femeii, dar și curajul de a face această lume mai bună. „Întreaga comunitate a bărbaților din cadrul SCM „Sfânta Treime” apreciază și felicită toate colegele, fiind o ocazie în plus de a vă spune să fiți sănătoase, gingașe și fericite”, a mai spus Oleg Crudu.
Sărbătoarea a continuat cu un concert susținut de interpreții din formația Brio Sonores, cântece naționale și internaționale în care femeia este simbolul mamei, dragostei și fidelității. Colegele noastre au apreciat gestul și atmosfera de sărbătoare, motiv pentru a mulțumi tuturor colegilor-bărbați pentru atmosfera de sărbătoare pe care au reușit s-o creeze.
Evenimentul a fost organizat cu suportul Comitetului Sindical din cadrul IMSP SCM „Sfânta Treime”.

















































































































































