Astăzi, la un an după intervenția chirurgicală complicată de transplant al ficatului, eu împreună cu soțul meu Alexandru am venit în secția Terapie Intensivă a SCM „Sfânta Treime”pentru a mulțumi tuturor angajaților, începând cu șeful secției și terminând cu asistenta medicală, pentru un nivel înalt de profesionalism, implicare totală, pentru sprijinul și ajutorul necondiționat oferit mie și familiei mele în asemenea circumstanțe dificile ale vieții.
Un mulțumesc aparte vreau să le zic: șefului secției Cornelia Guțu-Bahov și doctorilor Ana Rusacova, Victor Garbuz și Cornelia Maxim.
Povestea mea este următoarea: Am ajuns la spital în data de 9 aprilie 2016 din cauza unei hemoragii variceale esofagiene. Aceasta a rezultat din dezvoltarea treptată a hipertensiunii portale, care a evoluat din cauza cirozei hepatice decompensate. Cu 20 de ani în urmă, în rezultatul unei intervenții chirurgicale am fost diagnosticată cu hepatita C. Imediat după această operație nefastă am înțeles că ceva nu este în regulă. Am fost alarmată de apariția unor simptome neplăcute precum slăbiciunea, pierderea poftei de mâncare etc. și în cele din urmă m-am îngălbenit „ca o lămâie”. După efectuarea investigațiilor necesare a fost depistată hepatita. La acel moment nu era posibil să fie determinat cu exactitate virusul hepatic cu care eram infectată, însă am făcut tot ce depindea de mine pentru a mă recupera complet. În toți anii de după depistarea bolii m-am aflat mereu sub supravegherea medicului Eugeniu Tcaciuc, efectuam în mod regulat toate cursurile de tratament prescrise de el, periodic eram spitalizată, duceam un mod sănătos de viață și urmam o dietă. Mai târziu s-a dovedit că eram infectată cu virusul hepatic C, care încet dar sigur distruge ficatul. Odată cu trecerea anilor, simptomele deveneau mai evidente, astfel eram nevoită să fiu spitalizată din ce în ce mai des pentru o perioadă mai lungă de timp.
În acea perioadă familia noastră a obținut cetățenia română, astfel am efectuat diverse investigații și am consultat medici nu doar din Moldova, dar și din România. Într-un anumit moment mi s-a spus că ficatul nu poate fi vindecat deja, medicii au constatat fibroza și mi-a fost recomandată soluția transplantului. Atunci nu era posibilă la noi o astfel de intervenție, deoarece nu exista niciun donator, astfel eu și soțul meu am început să întreprindem toate măsurile necesare pentru transplantul de ficat în România și practic ne-a reușit să stabilim totul pentru efectuarea intervenției.
De ceva timp, familia mea a trăit în două „case”: aici și în România. Brusc însă a început o hemoragie, iar eu mă aflam la Chișinău (chiar dacă eram spre finalul drumului deja în ceea ce privește realizarea transplantului de ficat în România). Am fost adusă cu ambulanța la SCM „Sfânta Treime” și mi-a fost acordat ajutorul necesar pentru oprirea hemoragiei, însă nu reușeam să îmi revin, iar sângerările se repetau din nou și nou. Așadar, timp de o lună am fost nevoită să suport 4 hemoragii variceale esofagiene și chiar moartea clinică. Nicidecum nu îmi reușea să mă recuperez pentru a ajunge în România. Nu mă dădeam bătută, am luptat cu toate forțele atât eu, cât și întreaga mea familie, având parte de sprijinul necondiționat a întregului personal al secției Terapie Intensivă. Din cauza stării groaznice în care mă aflam nu îmi amintesc bine toate momentele, mă aflam între „Cer și Pământ”. Și totuși vreau să mulțumesc întreg personalului medical pentru sensibilitate, receptivitate, sprijinul continuu, pentru activitatea coordonată și profesionalism.
Ei nu doar m-au întors „de pe cealaltă lume”, ba chiar de câteva ori, dar m-au și pregătit totalmente pentru operația de transplant de ficat ce urma (în cadrul negocierilor au fost implicate nu doar medicii din Moldova și România, dar și guvernele acestor țări) contribuind cu tot ce au putut în vederea transportării spre spitalul din România. Au contactat SMURD-ul (Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare) din România și au rezolvat toate întrebările legate de transportarea mea. De asemenea medicii din România cu medicii de la noi se consultau mereu cu privire la starea mea, la medicamentele administrate până atunci etc. La început s-a presupus că va veni după mine un elicopter, după care însă s-a constatat că un astfel de zbor ar fi riscant pentru mine, deoarece s-ar putea dezvolta o altă hemoragie. În cele din urmă, au trimis un avion în ziua de 11 iunie, astfel direct din terapie intensivă, cu tot cu perfuzii am fost urcată pe o targă în ambulanță și transportată la aeroport, apoi în avion și în cele din urmă a avut loc intervenția. Totul s-a întâmplat foarte repede, la ora 13:00 eram încă în secția Terapie Intensivă, iar la 16:00 mă aflam deja în România, la spitalul Fundeni.
În data de 23 iunie 2016 am suportat intervenția chirurgicală. Curând se va împlini un an de la a II-a naștere a mea.
Astăzi vreau să mulțumesc din suflet întregului personal medical al secției pentru că mi-au oferit șansa de a-mi prelungi durata vieții. Eu și familia mea le suntem foarte recunoscători.
Svetlana Lapte
