Astăzi se împlinesc 5 ani de la deschiderea primului și unicului centru de triere medicală, conceput ca structură centrală în gestionarea crizei determinate de pandemia Sars Cov -2.
Un centru complex, bine dotat, în care activa o echipă multidisciplinară, dintre care, șefi de secții, șefi de departamente, doctori în științe medicale, conferențiari, masteri în sănătate publică, militari și alți colaboratori plini de entuziasm.
A fost frică?– Da, a fost.
A fost incertitudine? – Da, a fost.
Dar a fost și foarte mult curaj, empatie și dedicație. A fost spirit de echipă și un potențial colosal.
Noi nu am putut fi medici pe jumătate. Noi nu am putut trece cu vederea alte patologii decât statutul Covid pozitiv sau negativ.
Am dezvoltat o adevărată instituție medicală în care am efectuat peste:
> 85. 000 – hemoleucograme complete;
> 50. 000 – examene biochimice;
> 9. 000 – testări de troponine;
> 6. 000 – testări D – dimeri;
> 6. 000 – feritina;
> 2. 000 – procalcitonine;
> 88. 000 – radiografii;
> 5. 000 – ecografii cardiace;
> 10. 000 – USG;
> 27. 000 – EKG.
Astfel, centrul Covid Moldexpo a examinat:
43260 pacienți;
> 6.000 – tratați complet în regim de spital;
> 2.000 – tratați în regim de așteptare a locurilor (3 -5 zile);
> 2. 200 – au beneficiat de terapie intensivă.
Supraviețuirea de 97.7 % – cel mai înalt nivel de supraviețuire în țară și în regiune.
Centrul Covid a avut un impact incontestabil mai ales în cele 2 valuri pandemice, când a reușit să prevină colapsul întregului sistem medical.