logo
  • Anticamera
    022 44-11-85
  • Informații
    060740791
  • În dimineața zilei de 24 aprilie, Spitalul Clinic Municipal ”Sfânta Treime” a fost gazda Ceremoniei oficiale de finalizare a Proiectului „Eficiența energetică și reabilitarea termică a clădirilor din municipiul Chișinău”. Proiectul a fost realizat de Primăria Chișinău cu sprijinul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și a Băncii Europene de Investiții, iar spitalul a fost unul dintre beneficiari.

    La eveniment a fost prezent primarul municipiului Chișinău, ambasadori ai țărilor Europene în Republica Moldova, reprezentanții Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, secretari ai Băncii Europene pentru Investiții (BEI) și E5P.

    Pe ecranul montat, oaspeții au reușit să urmărească evoluția fantastică a transformărilor infrastructurale care au avut loc grație proiectului „Eficiență energetică și reabilitare termică a clădirilor publice din municipiul Chișinău”.

    Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a mulțumit tuturor celor care au avut încrederea că transformarea e posibilă. Primarul, de asemenea a vorbit oaspeților despre capacitățile manageriale ale lui Oleg Crudu, reiterând aportul semnificativ pe care l-a deținut în cadrul proiectului, dar și în pandemia COVID 19.

    Catarina Bjorlin Hansen, șefa BERD în Moldova și Ewa Manik, director principal E5P, au ținut să aprecieze munca tuturor, or în asemenea proiecte contează atitudinea pentru a face ceva util pentru oamenii care trăiesc astăzi și pentru generația care vine.

    Adam Grodzicki, șef adjunct cooperare Delegația UE în Republica Moldova, a făcut o paralelă cu timpul rece din dimineața acestei zile și a spus că în Spitalul Clinic Municipal ”Sfânta Treime” este cald și cu condiții minunate pentru pacienți și personalul medical, iar banii economisiți pe factura termică vor fi îndreptați către alte necesități ale instituției.

    Katarina Fried, Ambasadoarea Suediei în Moldova, a spus că e o ocazie frumoasă în care se vorbește despre rezultatele unui proiect fantastic, plăcut surprinsă că suportul financiar oferit de populația din mai multe țări ale Europei, printre care Suedia și Germania, sunt transformate în ceea ce oferă noi standarde de viață pentru oamenii din Moldova.

    Peter Buschmann, șef adjunct din cadrul misiunii Ambasadei Germaniei în Republica Moldova, a evidențiat logistica evenimentului organizat de gazdă și a felicitat toți partenerii din cadrul proiectului pentru reușitele la capitolul eficiență energetică.

    Oleg Crudu, director al Spitalului Clinic Municipal ”Sfânta Treime”, a accentuat că, grație proiectului, spitalului ”Sfânta Treime” i s-a oferit o nouă viață. Construit în anul 1977, acest a fost transformat practic într-o instituție nouă. La finalul evenimentului, Oleg Crudu i-a invitat pe oaspeți să urmărească ceea ce s-a reușit grație proiectului, dar și secțiile care reușesc să asigure pacienților asistența medicală necesară. Printre acestea este și secția Traumatologie care a fost dată în exploatare acum două luni și s-au efectuat peste o sută de operații de complexitate.

Dezvoltat WEB-SOLUTION GROUP