logo
  • Birou de Informatii
    022-43-85-15
  • Informații
    060740791
  • Acum 10 ani, Spitalul Clinic Municipal ”Sfânta Treime”, cu sprijinul Agenției Japoneze de Cooperare Internațională (JICA), a fost dotat cu echipamente performante, ceea ce a ridicat la un nivel nou calitatea serviciilor medicale oferite populației. Spitalul a dezvoltat o nouă structură – Departamentul de Bioinginerie Medicală, fiind pionier în domeniul menționat la nivel național. Astăzi cu mândrie constatăm că această structură este deja o carte de vizită a instituției.

    Drept o apreciere a valorificării eficiente a suportului obținut, Agenția Japoneză de Cooperare Internațională (JICA), recomandă partenerilor implicați în proiecte similare să preia experiența SCM ”Sfânta Treime”. În acest context, recent, reprezentanții Agenției au invitat o delegație de la Ministerului Sănătății al Republicii Djibouti. Delegația a fost primită de conducerea spitalului și șeful Departamentului de Bioinginerie Medicală, dl Valeriu Palii.

    Houmaud Mohamed, consilier tehnic al Ministerului Sănătății din Republica Djibouti, a apreciat nivelul înalt de dezvoltare a infrastructurii spitalului, dar și managementul eficient al acestuia. De asemenea, dl consilier a menționat că în cadrul vizitei au fost identificate mai multe soluții oportune pentru țara sa.

    Membrii delegației au fost plăcut surprinși de faptul că directorul spitalului domnul Oleg Crudu, anterior, a activat într-o țară vecină din Africa, în calitate de chirurg și conducător al unui spital de campanie la înființarea căruia a participat.

Dezvoltat WEB-SOLUTION GROUP