logo
  • Birou de Informatii
    022-43-85-15
  • Informații
    060740791
  • Dl Gheorghe Strajescu, vice director profil Chirurgie IMSP SCM “Sfânta Treime”, chirurg, doctor în științe medicale, conferențiar universitar, vorbește despre activitatea Chirurgicală din cadrul spitalului.

    Echipa de la spitalul “Sfânta Treime”, realizează anual  peste 15 000 de intervenții chirurgicale, iar în primele 8 luni ale anului curent, au fost efectuate 13 000. Majoritatea intervențiilor chirurgicale sunt efectuate prin abord minimal invaziv cu avantaje majore pentru pacient.

    Spitalul “Sfânta Treime” funcționează cu un număr de 600 paturi medicale, profilului chirurgical îi revin 255 de paturi.

    Secțiile chirurgicale din cadrul SCM “Sfânta Treime”  cuprind 8 secții, 5 dintre acestea sunt unicat pentru municipiul Chișinău, este vorba de secțiile chirurgicale:  Oftalmologie și Microchirurgia Ochiului;  Chirurgie Colorectală; Urologie; secția ORL și Ortopedie și Traumatologie care este în plină ascensiune.

    Din cele 15 000 de operații, 15% revin chirurgiei de o zi, proiect lansat acum 7 ani în urmă.

    Blocul  Operator  din cadrul Spitalului este format din 12 săli de operație, toate sunt dotate conform specificului domeniului chirurgical cu aparatură medicală performantă.

    Abilitățile profesionale ale Echipei, dar și structura Spitalului,  permite acordarea de servicii medicale de specialitate pentru populația adultă din municipiu Chișinău, dar și din întreaga țară.

     

Dezvoltat WEB-SOLUTION GROUP