logo
  • Birou de Informatii
    022-43-85-15
  • Informații
    060740791
  • În data de 14 septembrie, SCM ”Sfânta Treime” a fost vizitat de o echipă de experți ai Băncii Mondiale: Dr. Mandy Andrew, specialist senior în sănătate, Angela Mazimba, consultant, specialist în sănătate, Dr. Elena Chițan, consultant, specialist în sănătate și Olesea Roibu, traducătoare.

    Vizita de studiu a avut loc în cadrul Proiectului Spre Acoperire Universală în Sănătate, realizat de către Banca Mondială de comun cu Biroul de Cooperare al Elveției, iar scopul acesteia a fost de a puncta un plan de acțiuni pentru realizarea unui studiu de evaluare a căii de parcurs al pacientului în asigurarea accesului spre reabilitarea cardiaca și neurologica în sistemul de sănătate din Republica Moldova, în contextul adaptării cadrului de reabilitare cardiovasculară națională.

    Pentru o discuție amplă la subiectele abordate, Oleg Crudu, doctor în științe medicale, medic chirurg, director al IMSP SCM ”Sfânta Treime”, a realizat un transfer informațional despre complexitatea instituției, noile abordări terapeutice ale bolilor cardiovasculare și neurologice prin prisma incidenței crescute a acestor patologii nu numai în Republica Moldova, dar în întreaga lume. Totodată, Oleg Crudu a menționat faptul că  SCM ”Sfânta Treime”  este un spital strategic, a vorbit despre secțiile în care ajung pacienții să fie tratați.

    În tratamentul bolilor cardiovasculare în cadrul spitalului sunt trei secții de Cardiologie și Departamentul Cardiologie Intervențională și Chirurgie Endovasculară, iar în tratarea afecțiunilor neurologice, există secția Neurologie și Neurorecuperare, în toate aceste structuri medicale personalul medical deține o pregătire bună pentru a trata și a reabilita multe din consecințele bolilor.

    Reprezentanții delegației au adresat mai multe întrebări care vizează protocoalele de tratament, de reabilitare a pacientului și pregătirea pentru externare, dar și despre procedurile curente de ambulatoriu după externare.

    Referindu-se la protocoalele de tratament, Oleg Crudu spus că acestea sunt ajustate după protocoalele Europene, bineînțeles cu anumite particularități naționale. Calea pe care o parcurge pacientul în spital poate fi planificată de sistemul primar, or dacă e afecțiune gravă a sistemului circulator, se implică sistemul medical prespitalicesc 112 și pacientul este preluat de specialiștii din cadrul SCM ”Sfânta Treime”.

    Membrii delegației au vizitat mai multe secții și departamente, unde au discutat cu reprezentanții echipei interdisciplinare.

Dezvoltat WEB-SOLUTION GROUP