logo
  • Birou de Informatii
    022-43-85-15
  • Informații
    060740791
  • Ziua Mondială a Sănătății Mintale a fost instituită din  anul 1992 de către Federația Mondială de Sănătate Mintală  și este marcată  în fiecare an în data de 10 octombrie. În anul 2022, genericul Zilei Mondiale a Sănătății Mintale este ”Să facem din sănătatea mintală și din bunăstarea pentru toți o prioritate globală!”

    Mai bine de 30 de ani, prin diverse acțiuni, organizatorii acestui eveniment mondial au scopul creșterii gradului de conștientizare și educație publică pentru o înțelegere mai bună a bolilor mintale și a tulburărilor de comportament.

    Potrivit Organizației Mondială a Sănătății,  pandemia a avut și continuă să aibă un impact major asupra sănătății noastre mintale. Pandemia de COVID-19 a creat o criză globală a sănătății mintale, alimentând stresul pe termen scurt sau lung și periclitând sănătatea mintală a milioane de persoane. Potrivit estimărilor, numărul tulburărilor de anxietate și depresie au crescut cu 25% în timpul primului an de pandemie. În același timp, serviciile destinate sănătății mintale au fost grav perturbate, iar discrepanțele de tratament pentru afecțiunile din domeniul sănătății mintale s-au amplificat.

    Sănătatea mintală reprezintă o problemă prioritară de sănătate publică și pentru Republica Moldova. În prezent, la nivel național activează 40 Centre Comunitare de Sănătate Mintală în fiecare raion și municipiu.

Dezvoltat WEB-SOLUTION GROUP