La 12 noiembrie este marcată Ziua mondială a pneumoniei, eveniment inițiat de Coaliția Globală împotriva Pneumoniei la Copii în cadrul Inițiativei ,,Stop Pneumonia” și susținută de OMS și UNICEF, pentru a sensibiliza populația cu privire la măsurile de prevenire și tratament al pneumoniei. În acest an, tema evenimentului este „Fiecare respirație contează: opriți pneumonia în calea sa” și evidențiază semnificația fiecărei respirații și urgența opririi pneumoniei prin depistare, tratament și prevenire precoce.
Pneumonia este o e infecție respiratorie gravă cauzată de virusuri, bacterii sau fungi, care afectează plămânii, limitând aportul de oxigen către celulele organismului. Persoanele cele mai expuse riscului de a face pneumonie sunt copiii sub 5 ani și adulții cu vârste de peste 70 de ani.
Anual, peste 2 milioane de oameni, inclusiv 800 de mii de copii își pierd viața din cauza pneumoniei. În Republica Moldova, potrivit datelor statistice, 1147 de persoane, inclusiv 31 de copii sub 5 ani și-au pierdut viața, în anul 2023, din cauza pneumoniei.
Copii care trăiesc în zonele cu rate scăzute de vaccinare și malnutriție, precum și adulții în vârstă expuși la poluarea aerului (din arderea combustibililor fosili și din cauza fumatului) sunt cei mai supuși pericolului.
Simptomele pneumoniei pot varia de la ușoare până la foarte grave, cele mai frecvente fiind: tusea, febra, frisoane, dificultate în respirație, dureri în piept, stare generală de rău, oboseală, etc. Alte simptome pot varia în funcție de cauză, severitatea bolii, vârstă și alți factori.
Factorii de risc care cresc susceptibilitatea la pneumonie includ: accesul limitat la servicii de prevenire și îngrijire, malnutriția, poluarea aerului în rezultatul arderii combustibililor fosili și a consumului de tutun, prezența bolilor cronice, etc.
Până în 2030, pneumonia ar putea ucide încă aproape 6 milioane de oameni, dacă nu se vor lua măsuri decisive. Pentru a reduce decesele cauzate de pneumonie, OMS și UNICEF recomandă țărilor să accelereze acțiunile, implementând o combinație de intervenții axate pe:
Protejare – prin promovarea alăptării exclusive și a nutriției sănătoase:
Protejare – prin promovarea alăptării exclusive și a nutriției sănătoase;
Prevenire – prin acoperirea vaccinală, reducerea poluării aerului, îmbunătățirea accesului la apă, sanitație și promovarea practicilor bune de igienă, etc;
Tratament – prin asigurarea accesului la servicii de tratament și îngrijire eficiente și accesibile.
Pneumonia poate fi prevenită! Contribuția tuturor în reducerea îmbolnăvirii și a deceselor prin pneumonie este esențială, prin urmarea unui întreg set de practici de sănătate, inclusiv:
- Susținerea și promovarea alăptării exclusive la sân în primele 6 luni de viață, practică ce poate reduce incidența pneumoniei cu 23%;
- Promovarea unui mod de viață sănătos (alimentație echilibrată și sănătoasă, activitate fizică sistematică, evitatea consumului de tutun, etc.);
- Imunizarea împotriva pneumococului, Hib, tusei convulsive, rujeolei, infecției rotavirale, gripei, etc.
- Promovarea practicilor bune de igienă personală și comunitară;
- Reducerea poluării aerului din interiorul locuinței și evitarea expunerii la fumul de tutun.