În anul 1846, la data de 16 Octombrie, medicul stomatolog William Morton a efectuat prima intervenție folosind anestezia cu eter. Astfel, anual la data de 16 Octombrie este sărbătorită Ziua Mondială a Anesteziologilor (World Anaesthesia Day). Azi, anesteziologia este practica medicinii dedicată îngrijirii complete pacientului înainte, în timpul și după intervenția chirurgicală. Anestezistii sunt, de asemenea, experti in domeniul resuscitarii, tratamentului durerii si terapiei intensive.
Anesteziologia – de la agonia pacientilor la chirurgia fără durere
Așteptările fiecărui dintre pacienți legate de operații astăzi, sunt lipsa durerii sau cel puțin lipsa amintirilor despre tot ce s-a petrecut în sala de operație.
Până la descoperirea anesteziei generale, în mijlocul secolului XIX, intervenția chirurgicală era efectuată drept ultima măsură disperată de ajutorare. Aceasta se realiza în plină conștiență a pacientului fiind asociată cu o teroare inimaginabilă, agonie inexplicabilă cît și un risc considerabil pentru viața pacientului.
Surprinzător sau nu, însă nu doar pacientul suferea de pe urmă acestor intervenții. Chirurgii care realizau operațiile în astfel de condiții erau expuși unui stress major.
Descoperirea anesteziei
Tînărul dentist, Morton descoperea eterul, care inducea lipsa conștienței pacientului, oferind astfel posibilitatea de a realiza intervenții fără durere. În data de 16 octombrie 1846, în cadrul Clinicii din Masachusets, Morton a realizat prima anestezie cu eter, inducînd un val de controverse legate de credibilitatea acestui act, totodată cîștigînd încredere datorită confortului pe care îl aducea anestezia în sala de operații.
Așa a început istoria anesteziei generale, care astăzi este considerate una dintre cele mai mari descoperiri ale medicinei.
Folosirea de rutină a anesteziei
În scurt timp practica anesteziei generale a trecut atlanticul unde englezii, începeau să utilizeze pe larg anestezia generală, folosind un alt agent volatil – cloroformul.
Cloroformul a fost utilizat la nașterea celui de al 8-lea copil al reginei Victoria, după care brusc a crescut acceptabilitatea anestezilei în practica uzuală.
Siguranța în anestezie
Astăzi eterul și cloroformul au fost înlocuite de o multitudine de agenți inhalatori, precum și intravenoși care prezintă efecte adverse minime. Deasemenea sunt dezvoltate pe larg tehnicile regionale de anestezie. Iar siguranța pacienților este conferită de posibilitățile monitorizării pacienților prin diverse tehnici atît invaziv cît și non-invaziv.
Rămîne un mister…
Anestezia general, induce imobilizarea pacientului, lipsa durerii și lipsa conștienței. Dintre toate deconectarea conștienței rămîne subiect de cercetare, atîta timp cît diverse teorii existente nu și-au doviedit întîetatea. După 200 ani de existență a anesteziei, comunitatea anesteziștilor sunt încă ân așteparea unor teorii care ar argumentat deconectarea scoarței cerebrale pe parcursul menținerii anesteziei generale. Până atunci căutăm în continuare lipsa legăturii dintre substanța fizică a creierului uman și conținutul subiectiv al minții noastre.
Cu prilejul zilei internaționale a Anesteziologilor, ținem să felicităm toți colegii de pretutindeni, dorindu-le ca munca grea de zi cu zi să le aducă rezultate frumoase, și anestezii cu final fericit!
Dragi colegi!
Munca anesteziologilor-reanimatologilor nu este ușoară, întru cât menirea noastră este de a da speranţa celor care sânt în suferință, iar adesea, fiind salvați nici nu ne cunosc. Modernizarea secției Terapie Intensivă a SCM „Sfânta Treime”, care deservește anual circa 1900-2000 pacienți a fost o pagină de succes, ceea ce ne permite să fim tot mai aproape de performanțele colegilor din străinătate, argumentul fiind aprecierile la forumurile internaționale. Dotarea cu echipament a secției anesteziologie a permis sporirea gradului de siguranță anestetică a pacienților în circa 11000 intervenții anual. Colegii noștri din Centrul Toxicologic acordă intervenții unicate la nivel de republică pentru 1600 pacienți anual.
Suntem o echipă. Și ne mândrim cu fiecare. Am trecut prin coborîri și urcușuri. Dar mereu suntem împreună și atunci când suntem neputincioși în fața lui Dumnezeu…Rămânem optimiști…Și o luăm de la început…
Cu prilejul Zilei Mondiale a Anesteziologului –Reanimatologului Vrem să Vă mulțumim din suflet Dvs medicilor pentru profesionalismul și devotamentul de care dați dovadă. Mulțumim și tuturor cadrelor medicale din subordine pentru că tratați, îngrijiți și că aveți o responsabilitate excepțională. Datorită onestității și omeniei cu care vă manifestați sacrificiu întru salvarea vieților omenești, sînteți adevărați îngeri pentru pacienți.
Cu ocazia sărbătorii Vă urăm multă sănătate, bucurie și putere de muncă! Să aveți căldură, credință în suflet, și mult succes în nobila activitatea de zi cu zi! În numele vieții….
Cu profund respect,
Cornelia Guțu-Bahov, Șef secție Terapie Intensivă, Conferențiar universitar, Cavaler al Ordinului ,,Gloria Muncii”
Lilia Țiganciuc, Șef secție Anesteologie, medic anesteziolog categorie superioară