logo
  • Birou de Informatii
    022-43-85-15
  • Informații
    060740791
  • Ziua mondială de combatere a malariei este marcată la 25 aprilie, cu genericul „Accelerarea luptei împotriva malariei pentru o lume mai echitabilă” , fiind o oportunitate de a evidenția necesitatea investițiilor continue și de susținere a angajamentului pentru prevenirea și controlul malariei.

    Boala poate fi prevenită şi tratată, dar continuă să aibă un impact devastator asupra sănătății oamenilor. Sugarii, copiii sub cinci ani, femeile însărcinate, călătorii și persoanele imunocompromise prezintă un risc mai mare de a face forme severe de boală. Tratamentele profilactice previn agravarea cazurilor ușoare.

    Malaria este transmisă de anumite specii de țânțari și se poate manifesta în diferite forme: de la simptome ușoare (febră, frisoane și dureri de cap) până la forme grave (oboseală, confuzie, convulsii și dificultăți de respirație).

    Potrivit celui mai recent Raport mondial privind malaria, în a. 2022, la nivel global s-au înregistrat 249 de milioane de cazuri de malarie care au cauzat 608 mii de decese, în 85 de țări. Regiunea africană a OMS reprezintă o parte disproporționată din povara globală a malariei. În a. 2022, regiunea a înregistrat 94% din cazurile de malarie și 95% din decesele provocate de malarie. Copiii cu vârsta sub cinci ani reprezintă aproximativ 80% din totalul deceselor cauzate de malarie, în această regiune.

    Schimbările climatice și urgențele umanitare, inclusiv dezastrele naturale, conflictele în țările endemice, agravează și mai mult situația epidemiologică, populația devenind mai vulnerabilă la boală. Refugiații, migranții, popoarele indigene se pot confrunta cu unele condiții nefavorabile care limitează serviciile de prevenire, detectare și tratare a malariei, reducând progresul în realizarea viziunii unei lumi fără malarie.

    Republica Moldova are statut de țară liberă de malarie, dar anual, înregistrează cazuri de import. În anul 2023, s-au înregistrat patru cazuri la cetățeni care au călătorit în zone endemice.

    Important de menționat că vectorul specific care transmite malaria (anofelidele) este prezent pe teritoriul țării și poate favoriza reintroducerea infecției în țară, fapt condiționat de migrația intensă în zonele endemice.

    De Ziua mondială de combatere a malariei, să „accelerăm lupta împotriva malariei pentru o lume mai echitabilă”, prin:

    • Evitarea discriminării și a stigmatizării;
    • Implicarea activă a comunităților în procesul de luare a deciziilor în domeniul sănătății;
    • Aducerea asistenței medicale mai aproape de oameni prin crearea accesului echitabil la asistență medicală primară;
    • Abordarea factorilor care cresc riscul de infectare prin malarie;
    • Includerea intervențiilor de control al malariei în acoperirea universală cu servicii de sănătate.

    Important de menționat că:

    • malaria este o boală periculoasă pentru viaţă, cu transmitere prin înţepătura ţânţarilor infectaţi;
    • călătorii din regiunea europeană, cu destinaţia ţărilor endemice la malarie, necesită administrarea tratamentului profilactic;
    • simptomele clinice pot apărea la o săptămână din momentul sosirii în ţara endemică şi în decurs de până la doi ani după părăsirea acesteia;
    • boala poate fi prevenită şi tratată cu succes;
    • în caz dacă suspectaţi primele semne de boală – solicitaţi asistenţă medicală și obligatoriu anunțați lucrătorii medicali despre călătoriile în zonele endemice.

Dezvoltat WEB-SOLUTION GROUP