logo
  • Birou de Informatii
    022-43-85-15
  • Informații
    060740791
  • Dl Valeriu Corotaş, şef al secției Reumatologie din cadrul IMSP Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime” în contextul Zilei Mondiale a Artritei, a vorbit la rubrica „Pastila de Sănătate” de la Radio Moldova, despre măsurile de prevenire a afecțiunilor reumatice.

    Dl Valeriu Corotaş a remarcat că: ”Astăzi milioane de oameni din întreaga lume suferă de artrită. Cuvântul „artrită” provine din cuvintele grecești care înseamnă articulație inflamată și este asociat cu un grup mai bine de o sută de boli și afecțiuni reumatice.
    Cauzele artritei depind de formă şi pot fi determinate de infecții, deficiențe ale sistemului imunitar, traumatisme la nivelul articulațiilor.
    Printre factorii de risc este obezitatea, vârsta şi sexul. Vreau să spun că kilogramele în plus cresc riscul de deteriorare articulară.
    Spuneam că astăzi se cunosc peste o sută de boli reumatice, multe dintre acestea au o prevalență înaltă în populație . De exemplu, osteoartroza care se caracterizează prin dereglarea cartilajului și osului subcondral. Această boală se poate declanșa la orice vârstă.
    Artrita reumatoidă, este o afecțiune autoimună în care inflamația distruge progresiv structurile articulare.
    Artrita gutoasă este cauzată de acumularea acidului uric în articulații.
    Desigur în prevenirea afecțiunilor reumatice un rol important deține sanarea focarelor de infecții cronice. O însemnătate are menținerea unei greutăți corporale normale, exerciții fizice și o dieta sănătoasă.”

     

Dezvoltat WEB-SOLUTION GROUP