În această săptămână, Julius Ptasekas, profesor universitar la Universitatea de medicină din Lituania a avut un discurs cu tema: «Heparinoterapia, monitorizarea terapiei cu heparinele cu masa moleculară mare și mică în condiții clinice». Acest discurs adresat medicilor de la SCM ”Sfânta Treime”, constituie și un început al colaborării dintre Lituania și Republica Moldova. Tema discutată este importantă prin actualitatea de a ajusta noi terapii.
Potrivit dlui Alexandr Cornogolub, doctor în științe medicale, conferențiar universitar, șef Clinică Anesteziologie și Reanimatologie SCM „Sfânta Treime”, în cadrul cursului a fost evidențiată experiența și monitorizarea heparinoterapiei din cadrul sistemului hemostatic. Medicii au fost familiarizați cu ghidurile aplicate în Lituania cu perspectiva de a fi implementate și în Moldova.
De asemenea, a fost încheiat un acord de colaborare între Clinicile Universitare. La sfârșitul lunii mai, profesorul Julius Ptasekas este din nou așteptat la SCM ”Sfânta Treime” cu discursurile privind heparinoterapia.