Secția Chirurgie Septică s-a redeschis după reparație
Astăzi, 14 mai 2019, după reparație capitală s-a redeschis secția Chirurgie Septică, care activează în cadrul IMSP SCM „Sfânta Treime” din anul 1976.Vezi detalii →
Astăzi, 14 mai 2019, după reparație capitală s-a redeschis secția Chirurgie Septică, care activează în cadrul IMSP SCM „Sfânta Treime” din anul 1976.Vezi detalii →
Ziua Internațională a Asistenților Medicali (International Nurses Day) este celebrată, în întreaga lume, la 12 mai. Această dată marchează și ziua de naștere a asistentei medicale Florence Nightingale, cea care a pus bazele moderne ale asistenței medicale. Cu acest prilej, la 10 mai curent în cadrul SCM „Sfânta Treime” a fost organizată o conferință consacratăVezi detalii →
În numele Asociației Republicane a Pensionarilor felicităm lucrătorii spitalului cu sărbătorile sfinte de Paști. Spitalul N3 se bucură de cea mai mare apreciere din partea tuturor pacienților și îndeosebi a pensionarilor, cărora medicii se străduie să le mai amelioreze sănătatea.Vezi detalii →
Astăzi, mama mea, R. Maria., este externată acasă. Timp de trei săptămâni, de la data de 23.02.19, când a fost spitalizată în secția de endocrinologie într-o stare foarte proastă, diagnosticată cu pneumonie și alte probleme asociate de sănătate, a fost înconjurată de îngrijirea și atenția personalului medical. Vreau să-mi exprim admirația pentru, profesionalismul și bunătateaVezi detalii →
Domnul director, vreau să vă mulțumesc Dumneavoastră și colectivului medical pentru asistența medicală care mi-a fost oferită. Vreau să menționez eficiența, tactul și rezistența medicilor din ambulanță și din Unitatea urgențe. Mulțumirile mele speciale medicilor din secția Gastrologie pentru profesionalismul și atitudinea lor față de mine și ceilalți pacienți.Vezi detalii →
La 25 aprilie curent, domnul Brian C. Martin, profesor universitar, director al Programelor în Sănătate Publică din cadrul Școlii profesioniștilor în Sănătate, Virginia de Est a vizitat Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”. Scopul vizitei este familiarizarea cu principiile de organizare și management a instituțiilor medicale spitalicești, inclusiv în contextul acordării serviciilor medicale specializate persoanelor cuVezi detalii →
Noi pacienții salonului nr.1, Ion B. și Vasile B., aducem cele mai frumoase și sincere mulțumiri colectivului secției de Urologie. Le dorim multă sănătate și succes în muncă mai departe.Vezi detalii →
La 17 aprilie, în incinta IMSP SCM „Sfânta Treime” a avut loc un seminar pentru lucrătorii medicali în care s-au abordat teme de actualitate „Igiena mâinilor” și „Gestionarea deșeurilor rezultate din activitatea medicală.”Vezi detalii →
Mulțumire Secției Infarct Miocard Acut, din partea pacienților P., T., B., M., N.. Ne închinăm în fața lor, mulțumim pentru bunătatea lor care ne-o oferă nouă, pacienților. Aportul medicilor: D-na șef, Bejenaru Doina, D-nul Ion Colesnic care stau la straja sănătății noastre. D-nul Ion Colesnic, care nu pleacă acasă până nu vede pacientul, mai bine.Vezi detalii →
Mulțumire întregului colectiv al secției de Endocrinologie, în deosebi medicului de salon 802 dna Bivol Elena, de grija și atenția care ne-o poartă zi de zi, și surorilor medicale care au un nivel de profesionalism înalt și știu să dăruiască sănătate și căldură oamenilor în momente grele: dna Tănase Nălea, dna Tofan Tatiana, dna ȚuguiVezi detalii →
Dezvoltat WEB-SOLUTION GROUP