Trei medici chirurgi din cadrul IMSP SCM „Sfânta Treime” Tudor Sanduța, Sergiu Palamari și Ana Otgon au participat la un stagiu de perfecționare de 4 săptămâni în chirurgia vasculară în Lituania.
Programul s-a desfășurat în perioada martie – aprilie 2026, în cadrul spitalului Vilnius University Hospital Santaros Klinikos. Instruirea a fost una complexă, cu accent pe dezvoltarea abilităților practice, axată pe tehnici moderne și abordări actuale în chirurgia vasculară. Participarea la acest stagiu a oferit un schimb valoros de experiență cu specialiști notorii, de nivel european, contribuind astfel la creșterea profesională a specialiștilor spitalului nostru. Echipa noastră de chirurgi s-a bucurat de deschidere și susținere din partea colegilor din Vilnius, în special din partea șefului secției Chirurgie Vasculară a instituției gazdă, dl. Andrius Drobnys și a profesorului Pranas Serpytis, precum și de suportul domnului Juozas Galdikas, fost ministru al sănătății din Lituania.
Din anul 2026 în cadrul SCM „Sfânta Treime” a fost deschisă secția de chirurgie cardiovasculară unde sunt realizate intervenții inovative de înaltă performanță, cu aplicarea tehnicilor moderne. Perfecționarea continuă a medicilor și implementarea metodelor noi de tratament este o prioritate a corpului managerial al spitalului.























































