Una dintre cele mai importante preocupări cu care se confruntă orice om odată cu răcirea vremii este întărirea imunității pentru a evita orice răceală.
După cum cunoaștem, imunitatea este rezistența organismului față de acțiunea agenților patogeni sau a produșilor toxici ai acestora. Imunitatea generală a persoanei este formată din două componente: congenitală (înnăscută) şi dobândită. În primul caz nu putem face nimic, însă cea de a doua componentă o putem întări, iar totul se află în mâinile noastre.
Trebuie să acordați o atenție mai sporită sănătății dumneavoastră, dacă întâlniți următoarele următoarele simptome:
· Oboseală bruscă;
· Oboseală cronică și lipsa dispoziției;
· Tulburări ale somnului – insomnia sau somnolența;
· Dureri de cap;
· Dureri musculare și articulare;
· Răceli frecvente;
Cum să întăriți imunitatea
În cazul în care o persoană suspectează că are imunitate slabă, de obicei merge la farmacie și cumpără unele medicamente imunomodulatoare, pentru a întări imunitatea, însă o astfel de abordare nu este binevenită. Astfel de medicamente necesită administrate cu o precauție deosebită și doar la recomandarea medicului, deoarece acestea pot provoca schimbări grave în organism, uneori pot fi chiar ireversibile. Din acest motiv cel mai bine ar fi să consultați un medic terapeut.
Este bine să cunoașteți ce factori influențează imunitatea:
· Alimentația – probabil aceasta este cea mai importantă pentru o imunitate sporită, deoarece aproximativ 40% din celulele sistemului imunitar se află în intestin. Încercați să aveți o dietă echilibrată: 40% carbohidrați, 30% grăsimi și 30% proteine. Cu toate acestea trebuie să punem un accent deosebit pe câteva caracteristici.
În primul rând este important să avem o cantitate suficientă de proteine. Acestea se conțin în multe alimente, însă sursele principale sunt produsele de origine animală: carne, ouă, brânză și alte produse lactate, carne de pasăre, pește și alte fructe de mare.
Cei care au ales să devină vegetarieni, pot primi cantitatea suficientă de proteine de la leguminoase (fasole, mazăre, linte, boabe de soia), nuci și semințe, unele crupe (hrișcă, orez, fulgi de ovăz). Proteinele se mai găsesc și în pâinea din făină de grâu sau secară. Și dacă vorbim de legume, proteinele se întâlnesc în sparanghel, castraveți, dovleci, cartofi, smochine, avocado etc. Este important să reținem că diverse proteine se asimilează în mod diferit. Cel mai ușor organismul asimilează proteinele din ouă și lactate. Acestea sunt urmate de proteinele din carne de pasăre, din pește și soia, și apoi din boabe și nuci. Cel mai greu de asimilat sunt proteinele din cereale.
În al doilea rând, în regimul zilnic trebuie să fie incluse suficiente fructe și legume, deoarece în ele se conțin multe fibre alimentare și vitamine.
Iar în al treilea rând trebuie să fie incluse produsele acido-lactice, care îmbunătățesc digestia. Merele și chefirul, disponibile pentru fiecare trebuie incluse în dieta zilnică. Consumarea produselor ce conțin aditivi artificiali trebuie redusă la minim.
· Un stil de viață activ. Activitatea fizică contribuie la accelerarea metabolismului, întărirea sistemului cardio-vascular și la menținerea organismului într-o formă bună, astfel aceasta permite sistemului imunitar să lupte mult mai eficient cu bolile. Încercați să vă primblați cât mai des, faceți sport, iar în cazul în care nu aveți posibilitatea să vă înscrieți la o sală de fitness sau la o piscină, faceți exerciții în fiecare dimineață.
· Somnul împlinit de asemenea joacă un rol important, astfel cu cât mai strâns și durabil va fi somnul, cu atât mai repede se va recupera organismul.
· Călirea pe termen lung și aplicarea corectă a acesteia poate întări considerabil imunitatea. Clătiți-vă cu apă rece, faceți un duș contrastant și încercați să mergeți cât mai des desculț. Însă nu uitați că trebuie să vă căliți corect, treptat, fără a perturba echilibrul delicat dintre călire și hipotermie, care se poate termina cu o răceală.
· Odihnă și relaxare: capacitatea de a vă relaxa după o zi grea de lucru este încă o cheie spre întărirea imunității, precum și capacitatea de a reacționa corect la situațiile de stres. În astfel de cazuri, pot ajuta: meditațiile, yoga, respirațiile profunde, băile fierbinți, muzica liniștită, aromele plăcute și altele.
· Renunțarea la obiceiurile vicioase. Obiceiul de a fuma sau de a consuma ocazional alcool, de asemenea scade imunitatea. Din acest motiv încercați să renunțați la proastele obiceiuri, iar acest pas va spori imunitatea.
· Igiena. Poate cineva va fi uimit, însă astfel de acțiuni simple ca spălatul mâinilor cu săpun atunci când ajungi acasă sau înainte de masă poate stimula imunitatea. Deoarece, cu cât mai des o să vă spălați pe mâini, cu atât mai puține bacterii o să pătrundă în organism, astfel acestuia îi va fi mult mai ușor să lupte cu ele. Din acest motiv spălați-vă cât mai des pe mâini și aerisiți cât mai frecvent camera.
Rețete simple ce vor contribui la întărirea imunității
· Se iau trei mere, un litru de apă fiartă și miere. Se taie mărul, se acoperă cu apă și se fierbe 10 minute la foc mic, apoi se lasă să stea jumătate de oră, după care se adaugă miere după gust și se bea ca pe un ceai.
· Într-un blender se mărunțesc două linguri de fructe de măceșe, se umplă cu apă (500 ml), se fierb timp de 20 minute la foc mic. Se lasă timp de o zi. Apoi se bea ca pe un ceai, se adaugă zahăr sau miere după gust.
Tatiana Dumitraș
conferențiar – universitar
Departamentul Boli Interne, medic terapeut categorie superioară.